Featured, Politic

Comisia de la Veneţia, aşteptată să se pronunţe pe Legile justiţiei. Comisia de Monitorizare a APCE a aprobat solicitarea PNL. Reacţia lui Iordache

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiţiei propuse de PSD şi ALDE.

„Victorie PNL! Modificarea Legilor Justiţiei ajunge la Comisia de la Veneţia! Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiţiei propuse de PSD şi ALDE După refuzul sistematic al celor de la PSD şi ALDE de a cere opinia experţilor internaţionali în privinţa propunerilor de modificare a legilor Justiţiei, PNL a reuşit să obţină acest lucru prin intermediul parlamentarilor săi din cadrul APCE”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, PNL a folosit în acest demers o cale extraordinară de sesizare a Comisiei de la Veneţia prin intermediul Comisiei de Monitorizare a APCE.

Partidul Naţional Liberal afirmă că, în aceste condiţii, CCR va trebui să ţină cont de opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa modificărilor aduse Legilor Justiţiei, aşa cum a ţinut cont şi în alte cazuri. „Parcursul legilor Justiţiei va trebui să aştepte acum punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia”, spun liberalii.

Întrebat de MEDIAFAX cum vede această sesizare a Comisiei de la Veneţia şi dacă crede că este oportună, Florin Iordache a răspuns: „Atâta timp cât avem cel puţin pe două legi faptul că CCR a stabilit că acele legi sunt constituţionale, e un demers politicianist pe care l-a făcut PNL. Partidul Naţional Liberal, atâta timp cât a pierdut în ţară, duce această luptă externă şi au solicitat chiar mai mult, monitorizarea României pe legile justiţiei şi pe ceea ce se întâmplă în România, care din punctul meu de vedere nu este în regulă. În ceea ce priveşte această solicitare pe care o va face APCE către Comisia de la Veneţia, din punctul meu de vedere nu poate avea niciun fel de efect pentru că şi Comisia de la Veneţia înainte de toate trebuie să vadă punctele de vedere exprimate cel puţin de două ori în acest moment de către Curtea Constituţională”.

Chestionat dacă va trimite un punct de vedere către Comisia de la Veneţia pe această temă, Iordache a replicat: „Dacă ne solicită, fără îndoială vom trimite, dar, repet, atâta timp cât s-a constatat că aceste legi sunt constituţionale, atâta timp cât s-a constatat că aceste legi, prin modul prin care au fost adoptate şi prin articolele care modifică, nu aduc în niciun fel atingere independenţei justiţiei, din punctul meu de vedere şi Comisia de la Veneţia nu va avea ce să facă decât să constate că e un demers normal pe care Parlamentul României în final l-a adoptat”.

blank