Stiri

Comisia de etică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu analizează ”Iubirea milostivă și mântuitoare” a lui Gigi Becali

Cartea „Iubirea milostivă şi mântuitoare”, a lui George Becali, alături de alte trei lucrări scrise de foşti deţinuţi, vor fi analizate marţi, la Comisia de Etică a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), unde au fost chemaţi şi cei patru profesori universitari care ar fi coordonat aceste opere, potrivit purtătorului de cuvânt al universităţii, Teodor Boantă.

„Iubirea milostivă şi mântuitoare” ar fi fost realizată cu ajutorul unor călugări de la un schit de la Muntele Athos, au declarat luni, pentru Agerpres, surse oficiale.

Marţi, la Comisia de Etică a ULBS a fost chemat şi mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, considerat coordonatorul cărţii lui Becali.

„Comisia de Etică a ULBS se va reuni pe 26 ianuarie şi va analiza cazurile a patru profesori universitari: conferenţiar universitar doctor inginer Mirela Stanciu de la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, profesorul universitar doctor inginer Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învăţământ la Distanţă şi Frecvenţă Redusă, profesorul universitar doctor inginer Valentin Petrescu, de la Facultatea de Inginerie şi profesorul universitar doctor Laurenţiu Streza de la Facultatea de Teologie. La Comisia de Etică vor fi prezenţi toţi cei implicaţi să îşi susţină punctul de vedere”, a explicat purtătorul de cuvânt al ULBS.

blank