Comisia de Arbitraj
Featured, Politic

Comisia de Arbitraj a PNL a decis că Raul Ambruş a fost suspendat corect

Comisia de Arbitraj a PNL a decis că Raul Ambruş a fost suspendat corect şi statutar, astfel ca acesta nu va mai participa la alegerile pentru preşedinţia Raul Ambruş de sâmbătă, deoarece candidatura sa a fost invalidată. Raul Ambruş, care a câştigat în 3 iulie alegerile invalidate la PNL Timişoara, a declarat că decizia Comisiei de Arbitraj este una abuzivă. Ambruş a adăugat că îl va susţine, pentru preşedinţia organizaţiei, pe deputatul Claudiu Chira.

„Este o decizie abuzivă, să mă scoată din cursă, să câştige domnul Tabără. Este o decizie a Comisiei de organizare a Congresului care precizează că pe perioada alegerilor nu se pot face suspendări sau excluderi din partid. Comisia de Arbitraj de la Timiş a decis invalidarea candidaturii, nu Curtea de la Bucureşti. Eu mâine îl susţin pe domnul deputat Claudiu Chira pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara. Conform deciziei de la nivel naţional, vor fi anulate alegerile şi de la PNL Timişoara şi de la PNL Timiş pentru că se merge pe un convocator viciat. Eu o să fiu acolo, la alegerile de mâine, şi îmi îndrum colegii să îl susţină pe Claudiu Chira”, a declarat Raul Ambruş pentru News.ro.

În cursa pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara au rămas 17 candidaţi. Alegerile se vor desfăşura sâmbătă, de la ora 10.00

ŞTIREA INIŢIALĂ – „Astăzi, în baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Curţii de Arbitraj, a fost respinsă, în unanimitate, contestaţia formulată de Raul Ambruş ca nefondată. Acesta a fost invitat să îşi expună punctul de vedere într-o şedinţă şi să depună completări la dosar, dar a refuzat să se prezinte la sediu sau să trimită alte informaţii care i-ar putea susţine plângerea. În lipsa susţinerii probatorii pentru aspectele semnalate de Raul Ambruş, s-a deliberat în baza documentelor existente la dosar şi s-a constatat că nu există temei pentru contestaţia acestuia”, a transmis PNL Timiş, într-un comunicat de presă de vineri seara.

Având în vedere suspendarea corectă şi statutară a lui Raul Ambruş, cu majoritate de voturi, Comisia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor Timişoara a invalidat candidatura acestuia pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara.

Suspendarea lui Raul Ambruş a trecut în CDJ cu 73 de voturi „pentru” şi 8 voturi „împotrivă”, în 19 iulie, înainte de emiterea unei completări a regulamentului venită de la nivel central.

Comisia de Arbitraj a PNL „Atât colegii din PNL Timişoara, cât şi cei din PNL Timiş s-au delimitat şi au dezaprobat conduita lui Raul Ambruş, acesta fiind principalul instigator în scandalul alegerilor din 3 iulie 2021, de la PNL Timişoara. PNL Timiş îşi reafirmă angajamentul pentru respectarea statutului şi a competiţiei democratice în cadrul alegerilor interne, motiv pentru care respinge ferm orice presiune care ar putea afecta buna desfăşurare şi corectitudinea procesului de votare. Statutul PNL este foarte clar cu privire la obţinerea şi păstrarea calităţii de membru într-o organizaţie, precum şi cu privire condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un membru ca să poată vota”, a transmis PNL Timiş.

blank