Featured, Politic

Codrin Ştefănescu despre nunta lui Dragnea junior: ”nu va fi cu dar”

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a afirmat că la nunta fiului liderului PSD, Liviu Dragnea, au fost invitaţi foarte mulţi din conducerea partidului PSD şi că ”nimeni nu vine cu darul, omul vine cu un cadou”. La rândul său, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat că ”darul” va fi ca la orice nuntă, o atenţie pentru familia nouă care porneşte în viaţă.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că şi-a schimbat data vacanţei pentru a fi alături de liderul partidului, Liviu Dragnea, la nunta fiului acestuia, Valentin, iar Codrin Ştefănescu a precizat că ”nimeni nu vine cu darul, ci cu un cadou”.

”Am schimbat data vacanţei pentru a fi alături de el în momentele astea, când singurul lui fiu, că mai are o fată, se căsătoreşte şi sigur că voi fi prezent cu mare drag. Domnul preşedinte a făcut invitaţiile, era normal fiind socrul mare, dar nu ştiu către cine a făcut, eu cred că a chemat în primul rând prietenii, oamenii care sunt apropiaţi din partid şi pe vechii lui camarazi. Sigur că a invitat persoane din partid pe care a crezut dânsul că vrea să le aibă alături la evenimentul acesta. Nu vă închipuiţi că a chemat toată floarea cea vestită a întregului PSD, nu a chemat aşa cum a fost vehiculat prin presă că vor fi toţi miniştrii mari, tot primarii de municipii, toţi preşedinţii de Consilii Judeţene, nici pe departe. Cei care au fost invitaţi cred că vor veni toţi”, a declarat Cătălin Rădulescu.

El a mai spus că nu ştie ”cât va fi darul”.

”Fiecare va da cât crede de cuviinţă, nu mi-am făcut un calcul, voi vedea acolo. Va fi ca la orice nuntă o atenţie pentru familia nouă care porneşte în viaţă”, a adăugat Rădulescu.

Deputatul PSD a ţinut să-i critice pe cei care şi-au anunţat prezenţa în faţa Palatului Snagov pentru a protesta.

”Sper că protestul ăsta e o glumă proastă, a unor oameni care trebuie să se ducă să se controleze la un spital anume. Nu am auzit în viaţa mea, poţi să faci protest pe stradă, în faţa Parlamentului, dacă au şi motive, dar ca să vii să faci la o nuntă un astfel de protest e mizerabil”, a mai spus Cătălin Rădulescu.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a afirmat că nunta ”nu va fi cu dar”.

”Nu mă ocup de organizare, eu vin ca invitat, dar probabil că participă (şi lideri ALDE-n.r). Au fost invitaţi foarte mulţi din conducerea partidului PSD. Nimeni nu vine cu darul, omul vine cu un cadou. Eu nici nu ştiu cu ce să mă îmbrac, de aceea o am pe Alice lângă mine. Nu poţi întreba un bărbat lucruri de genul, femeile se ocupă de cadouri”, a declarat Codrin Ştefănescu.

Încă de când au apărut toate detaliile nunţii fiului liderului PSD, protestatarii s-au mobilizat şi au creat un eveniment pe Facebook prin care invită cetăţenii să manifesteze în faţa Bisericii Sfântul Elefterie din Capitală, unde va avea loc cununia religioasă. Aproape aproape 5.000 de oameni şi-au exprimat interesul, pe pagina evenimentului, de a participa la acest protest.

blank