Actualitate

Cod galben de ploi

O nouă avertizare de cod galben de ploi a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie. Conform avertizării, vor fi ploi importante cantitativ, ninsori la munte şi intensificări ale vântului, în intervalul 4 mai, ora 9:30 – 4 mai, ora 21:00.

În Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei va continua să plouă şi vor mai fi cantităţi de apă de 15…20 l/mp. La munte, în special la altitudini de peste 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare, iar în zona Carpaţilor Meridonali şi de Curbură se vor cumula în jurul a 10 l/mp.

În zonele atenţionate, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 55…65 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70 km/h.

blank