CNN:  Feedback-ul pe care îl primim de la artileriștii din interiorul Ucrainei este foarte pozitiv în ceea ce privește utilitatea M777”
International

CNN: Oficial american: Artileria ucraineană îi frustrează pe ruși și le blochează ofensiva

Rușii de pe frontul din Ucraina sunt tot mai frustrați din cauza artileriei ucrainene, furnizată de SUA. Din cauza noului armament folosit deja de armata ucraineană, trupele ruse nu reușesc să avanseze în Donbas, potrivit unui înalt oficial american din domeniul apărării, potrivit CNN.

Între timp, „marea majoritate” a celor 89 de obuziere M777 pe care SUA le-a dat Ucrainei sunt „în luptă”, a declarat vineri oficialul reporterilor.

CNN:  Feedback-ul pe care îl primim de la artileriștii din interiorul Ucrainei este foarte pozitiv în ceea ce privește utilitatea M777”, a spus oficialul.

Oficialul a declarat că există multe lupte între Izium și Sloviansk, dar rușii nu au reușit să facă prea multe progrese acolo.

Peste 200 de soldați ucraineni au terminat antrenamentul cu obuzier
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby a transmis vineri în timpul unei conferințe că peste 200 de soldați ucraineni au finalizat antrenamentul cu obuzierele M777 furnizate Ucrainei de către SUA, potrivit CNN.

John Kirby a menționat că „peste 150” de soldați ucraineni trec în prezent prin antrenamentul cu obuzierele M777.

Membrii serviciului militar american antrenează grupuri de soldați ucraineni cu aceste piese de artilerie în afara Ucrainei, a adăugat Purtătorul de cuvânt al Pentagonului anterior. De asemenea, cincisprezece soldați ucraineni au finalizat antrenamentul pentru sistemul mobil de radar de apărare antiaeriană Q-64, a mai spus oficialul Pentagonului.

blank