Social, Stiri

CNA, LOVITURĂ DURĂ pentru două RTV şi Antena 3: AMENZI URIAŞE

CNA a amendat, joi, Antena 3 cu 20.000 de lei, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului în emisiunea „Sinteza zilei” din 7 octombrie, în care a fost invitat Dan Diaconescu, şi a somat România TV, pentru emisiunea „România alege preşedintele”, în care a fost invitat Călin Popescu Tăriceanu. România TV a fost amendată cu 40.000 de lei, pentru faptul că Dan Diaconescu, candidatul PPDD la alegerile prezidenţiale, şi-a făcut campanie electorală în emisiunea „OTV Live”, dar şi în alt program al televiziunii, înainte de debutul oficial al campaniei electorale în audiovizual.

cna_poya_poza_51464900_66894000_26831700

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, o plângere făcută de Active Watch cu privire la mai multe ediţii ale unor emisiuni difuzate de Antena 3 şi România TV.

Consiliul a constatat încălcări ale legislaţiei audiovizualului în emisiunea „Sinteza zilei” difuzată la Antena 3 pe 7 octombrie, care a fost moderată de Mihai Gâdea şi în care a fost invitat Dan Diaconescu, candidatul PPDD la alegerile prezidenţiale.

De asemenea, CNA a constatat încălcarea legislaţiei audiovizualului şi în emisiunea „România alege preşedintele” difuzată pe 7 octombrie, la România TV, care a fost moderată de Andreea Creţulescu şi în care a fost invitat Călin Popescu Tăriceanu, candidat independent la preşedinţie.

În emisiunea „Sinteza zilei”, moderatorul Mihai Gâdea l-a întrebat pe Dan Diaconescu „cum îl apreciază pe Iohannis”, iar Diaconescu a răspuns: „Ca pe un baby broker, ca pe un vânzător de copii. Soţia domnului Iohannis, viitoarea primă doamnă, Doamne fereşte, care vorbeşte insistent cu multe doamne din zona Sibiu şi le convinge pe acestea, conform documentelor, să îşi dea copiii spre adopţie, fiindcă şi ea şi-l dă… Au început unul şi altul să îmi spună: dar vezi că a vândut copii, nu ştiu ce a făcut cu casele, nu ştiu ce a făcut cu meditaţiile, cu banii…”.

Pe de altă parte, în emisiunea „România alege preşedintele”, vorbind despre dosarul Microsoft, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat: „Spuneţi-mi şi mie (adresându-se moderatoarei şi unui alt invitat în studio, n.r.) ce rol avea domnul Cocoş? Părerea mea este următoare şi mi se pare că presa pare să fie absolut (…) opacă la această chestiune. Da, domnul Cocoş era intermediar, OK, şi pentru cine era intermediar? Îi dădea cumva lui bunica?”.

Moderatoarea Andreea Creţulescu a răspuns „Poate doamnei Udrea sau domnului Băsescu”, iar Călin Popescu Tăriceanu a spus la rândul său: „Normal că doamnei Udrea! Că era lângă el, erau două persoane-cheie care aveau interesul să beneficieze. Doamna Udrea, ca să-şi mai cumpere o geantă, două, cinci, şapte…nu ştiu ce să-şi mai cumpere…Şi domnul Băsescu, patronul politic, spiritual (…) al doamnei Udrea, care avea nevoie de bani pentru campania electorală”.

La propunerea membrului CNA Christian Mititelu, Consiliul a decis să amendeze cu 20.000 de lei Antena 3 şi să someze public România TV.

Christian Mititelu a vorbit în aceste cazuri despre „ponegrirea” unor candidaţi. „Felul în care se face este incalificabil din punct de vedere jurnalistic şi uman”, a spus Mititelu. „Din păcate, aceste posturi sunt printre cele care încalcă cel mai grav prevederile legii şi principiul presei (…) Ce face presa? Are grijă ca abuzurile celor care sunt la putere să fie îngrădite sau sancţionate (…) Ei (Antena 3 şi România TV, n.r.) sunt acum în situaţia în care îi sprijină pe cei care sunt la guvernare. Încalcă un principiu elementar al presei”, a spus Mititelu. Iniţial, el a propus sancţiuni mai mari, respectiv o amendă de 40.000 de lei pentru Antena 3 şi o amendă de 10.000 de lei pentru România TV, însă aceastea nu au întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a fi aplicate.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reluat, în şedinţa de joi, discuţiile în privinţa prezenţei lui Dan Diaconescu, unul dintre candidaţii la prezidenţiale, la România TV înainte de începutul campaniei electorale în audiovizual şi în prima săptămână a campaniei.

Membrul CNA Valentin Jucan a propus amendarea România TV cu 50.000 de lei. Jucan a spus că România TV a încălcat în cazul lui Dan Diaconescu, atât în precampanie, cât şi în campanie, articolul 68 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni de ştiri şi dezbateri prezentate sau moderate de oameni politici care deţin funcţii sau demnităţi publice ori purtători de cuvânt ai instituţiilor publice, precum şi de persoane desemnate public să candideze sau care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale”.

Sancţiunea propusă de Jucan nu a întrunit însă numărul minim necesar de voturi (şase), pentru a putea fi aplicată.

O altă propunere – de amendare cu 40.000 de lei a România TV, pentru încălcarea articolului 68 în perioada de precampanie electorală, în cazul lui Dan Diaconescu – a fost făcută de membrul CNA Christian Mititelu şi a fost aplicată cu şase voturi „pentru” (Christian Mititelu, Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda şi Laura Georgescu), în timp ce „împotrivă” au votat Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea.

blank