Culinar, Desert

Clătite celebre

De ce celebre? Pentru că sunt gustoase, se prepară repede și sunt și mult dorite. De fapt, este vorba despre pancakes – clătite americane.

blankIngrediente: 500 ml lapte dulce, 3 ouă, 3 lingurițe de margarină, 6 linguri de zahăr, 2 pachețele de praf de copt, 500 g făină, arome după preferință.

Mod de preparare: se amestecă ouăle, margarina, zahărul praful de copt (nestins) și aromele cu ajutorul unui tel (nu e nevoie de mixer dacă se amestecă energic până se dizolvă bine margarina). Se adaugă laptele și făina.

Se încinge bine o tigaie, de preferință de tefal pentru că se coc mai bine. Atenție, nu se unge tigaia! Se pune cu un polonic mic din compoziția rezultată cantitatea dorită pentru ca să iasă clătita de dimensiunea dorită. Se vor coace repede, așa că trebuie avut de grijă să le întoarcem din timp ca să nu se ardă.

Se pot mânca simple, unse cu dulceață sau cu cremă de ciocolată.

Pentru gospodinele mai temerare, se pot coace clătitele într-o tigaie specială, ca să iasă mai mari și se realizează un tortleț cu umplutură după gust. Pe ultima clătită se poate pune frișcă și toping. Dar ca tortul să aibă stabilitate, clătitele trebuie coapte cu grijă ca să aibă aceeași dimensiune de la mijloc până spre margine. O să fie o bunătate și o să creeze dependență. O să vedeți. Poftă bună! (Eugenia Oprea)

blank