Ciuca
Featured, Politic

Ciucă sustine ca pana sambata seara va fi gata Guvernul

Nicolae Ciucă ca lista nominală a miniștrilor și programul de guvernare vor fi depuse până sâmbătă seara, iar săptămâna viitoare Guvernul va intra în Parlament.

Cel puțin așa susține Nicolae Ciucă, desemnat premier de către președintele Iohannis. „Îmi voi juca șansa până la capăt. Nu îmi depun mandatul în niciun caz”, spune generalul.

El neagă vehement că PSD ar fi cerut mai multe ministere pentru a da un vot de trecere executivului pentru care se poartă negocieri.

„Ați înțeles de undeva anume, nu că a anunțat cineva. În acest moment, există negocieri pentru susținerea unui guvern minoritar. Nu avem încă o decizie dacă guvernăm cu PSD sau USR. Am discutat, continuăm să discutăm“.

Legat de faptul că Dacian Cioloș l-ar fi sfătuit să își depună mandatul, Ciucă spune: „în această perioadă știți că sunt foarte multe sfaturi și atunci pe masa de negociere venim cu elemente care cu adevărat sunt serioase și ne pot duce către un demers care să asigure țării un guvern”.

Întrebat dacă ușa către PSD a fost definitiv închisă, Ciucă a răspuns: „nu. Nu este închisă ușa către absolut nimeni. Continuăm să negociem, să discutăm și să avem o soluție finală. În acest moment mandatul meu este să negociem pentru un guvern minoritar PNL – UDMR”.

USR știe când ar putea fi refăcută coaliția
USR știe când ar putea fi refăcută coaliția: Când PNL nu va mai negocia cu PSD și va invita USR la masa negocierilor, spune deputatul Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR. Moșteanu afirmă că USR nu a fost invitată la refacerea coaliției.

„Decizia publică a PNL este aceea de a căuta susținere pentru un guvern minoritar în jurul lui Nicolae Ciucă. Asta este decizia comunicată de PNL și de președintele PNL și de liderii PNL. (…)În momentul în care PNL va decide în forurile statutare că dorește refacerea coaliției și nu mai negociază cu PSD, atunci ne putem întâlni”, a spus Ionuț Moșteanu.

Potrivit acestuia, pentru redacerea coaliției este nevoie „de o discuție așezată, de o negociere în tihnă, de liniște” pentru a așeza lucrurile în coaliție.

blank