Ciucă
Politic

Ciucă: Am vorbit cu Florin Cîţu şi a spus că el îşi va da demisia demisia din grupul senatorilor PNL

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că senatorii liberali vor vota în favoarea ridicării imunităţii fostului premier Florin Cîţu, adăugând că acesta îşi va da demisia din grupul parlamentar şi va deveni senator neafiliat.

Nicolae Ciucă: Când voi primi documentele de solicitare din partea DNA am obligativitatea în calitate de preşedinte al Senatului să convoc de îndată Biroul permanent şi în baza analizei şi deciziei Biroului permanent documentele să fie înaintate către Comisia juridică, comisie care va analiza documentele, va întocmi un raport, iar raportul spre aprobare în plenul Senatului şi în plenul Senatului vom proceda cum am procedat şi până acum, acordând votul nostru pentru a lăsa justiţia să îşi facă datoria”, a spus Ciucă.

El a precizat că senatorii PNL vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Florin Cîţu.

„Eu îmi exprim convingerea că senatorii PNL vor avea propria judecată şi vor lua propria decizie în conformitate cu ceea ce au făcut şi până acum la nivelul partidului de fiecare dată când au fost astfel de situaţii, am procedat exact cu am menţionat mai devreme”, a spus Ciucă.

Liderul liberalilor a afirmat că imaginea PNL este afectată în acest caz.

„Este o problemă pentru PNL în sensul în care imaginea partidului este în acest caz afectată. Florin Cîţu a fost preşedintele partidului, a fost prim-ministru, este membru al PNL, nu putem să spunem că nu s-a întâmplat nimic sau că nu se întâmplă nimic, dar în atare situaţie eu consider că este absolut corect să lăsăm instituţiile statului, justiţia să-şi deruleze procedurile şi în final să vedem care este concluzia”, a declarat preşedintele PNL.

Întrebat dacă are încredere în Florin Cîţu, el a răspuns că are încredere în justiţia română.

„Am vorbit cu Florin Cîţu şi a spus că în situaţia de faţă el îşi va da demisia din grupul senatorilor PNL şi va deveni senator neafiliat. (…) Este o decizie corectă a unui membru de partid responsabil, care dincolo de propria-i persoană are în vedere şi imaginea partidului”, a adăugat Ciucă.

El a arătat că la momentul respectiv, când era ministru al Apărării, la nivelul ministerului a fost pusă la dispoziţie toată logistica spitalelor militare pentru efectuarea vaccinării.

„Procedurile şi cum s-a derulat achiziţia, nu ştiu elemente de detaliu, în schimb ştiu că toată această decizie, această hotărâre a fost adoptată în Guvern”, a mai spus Ciucă.

Joi, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu privind achiziţionarea vaccinurilor anti-COVID.

Este vorba despre fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

blank