Featured, Social

Florin Cîţu propune mărirea pensiilor cu doar 10%

De doi bani majorare pentru pensionari de la Guvernul PNL. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a spus luni seara că propunerea sa pentru creşterea pensiilor este de 10%, asta în condițiile în care legea prevede o majorare de 40 la sută.

„Ştiu că este nevoie să creştem pensiile, dar vreau să facem asta în contextul în care am spus că vrem să alocăm mai mulţi bani pentru investiţii. N-are sens să vorbim despre creşterea pensiilor fără să vorbim de o economie care creşte, care produce, care are de unde să plătească pensii, salarii şi alocaţii. Noi am reuşit să ne finanţăm şi să avem încrederea investitorilor străini tocmai că am fost precauţi şi că am reuşit să administrăm responsabil finanţele ţării. Propunerea mea este de 10% (creşterea pentru pensii – n. r.), ca să avem bani şi pentru alocaţii şi pentru investiţii. Dacă nu facem aşa şi mergem pe direcţie populistă, nu vom avea bani nici de investiţii, nici de de altceva. Suma care mergea la buget din impozitarea pensiilor speciale era de 1 miliard de lei. Cheltuielile în plus pentru pensii, în ultimele patru luni de zile, sunt de 10 miliarde de lei. O creştere cu 10% a pensiilor anul acesta înseamnă un punct procentual la cheltuielile de anul viitor. Deci, asta înseamnă să găsim un punct procentual anul viitor la cheltuieli”, a afirmat Florin Cîţu la Tv.

Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte alocaţiile a spus: „La alocaţii, lucrurile sunt mai complicate. Va fi şi acolo o creştere, dar trebuie să înţelegem că aceste sume nu au fost incluse în bugetul anului acesta. Sunt de acord că trebuie să creştem şi acolo alocaţiile, dar, repet, facem acest lucru într-un moment de criză economică globală”.

La începutul lunii mai, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat că „intenţia noastră este să găsim toate soluţiile prin care să se revină într-un parametru de normalitate în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor şi criteriile pe baza cărora ele trebuie stabilite, mai exact pensiile trebuie să fie acordate pe criteriul contributivităţii”.

Întrebată dacă în situaţia actuală se mai pot mări pensiile cu 40%, aşa cum este prevăzut în lege a se întâmpla la 1 septembrie, Alexandru a explicat că ministrul Finanţelor trebuie să prezinte mai întâi situaţia încasărilor la buget şi, „dacă se impune o comunicare publică în noile repere, bineînţeles că Guvernul o va face”.

 

blank