Actualitate, Featured

Circulatie intrerupta pe Kiseleff din cauza unui accident al masinii de poliție dintr-o coloana oficială

O mașină de poliție dintr-o coloană oficială a fost implicată joi seară într-un accident pe șoseaua Kiseleff, traficul fiind restricționat pe ambele sensuri de mers.

„In jurul orei 19.20, prin apel 112 Brigada Rutiera a fost sesizată cu privire la producerea unui accident care a avut loc pe sos Kiseleff, segmentul cuprins între Piata Presei și str. Primo Nebiolo. Din accidentul rutier a rezultat rănirea unei persoane care a fost transportata la spital in vederea acordării de îngrijiri medicale. Din primele date s-a stabilit ca persoana este rănită ușor. Autoturismului aparține Poliției Române și se afla în misiune însoțind o coloana oficială străină, aflată în București cu prilejul unor lucrări sub egida Presedentiei. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.”, transmit reprezentanții de la Brigada Rutieră printr-un comunicat de presă.

În acest moment se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele și condițiile producerii accidentului rutier.

Totodată traficul rutier a fost restricționat în zona producerii accidentului, dinspre Piața Presei către Arcul de Triumf, ambele sensuri de circulație.

blank