Ciolacu
Politic

Ciolacu, despre criza de azi de la Finanțe: ”Nu taie nimeni salariile”

Premierul Marcel Ciolacu a comentat despre criza izbucnită azi, în Ministerul de Finanțe, când angajații au oprit lucrul și au început un protest spontan, care s-a extins la nivel național.

Marcel Ciolacu a spus, în emisiunea „Punctul culminant” moderată de Victor Ciutacu, la România TV, despre ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, că nu prea știe să comunice cu oamenii.

Domnul Marcel Boloș este un om de bună credință. Ca și fiecare dintre noi, are și el defecte, nu are acea parte de a comunica mai mult cu oamenii, iar acum este o presiune foarte mare pe umerii săi și pe ministerul pe care-l conduce. În plus, domnul Boloș a făcut o greșeală: nu poți face tot singur, nu poți să pleci la luptă fără echipă. Îl susțin pe domnul Boloș în fruntea ministerului de Finanțe. Chiar înainte să vin la emisiune aici, l-am sunat pe domnul Boloș și i-am spus că trebuie să fie încrezător și să vorbească cu oamenii”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ciolacu: Nu taie nimeni niciun salariu

Totodată, Ciolacu a punctat faptul că nu se vor micșora salariile și că nu va urma o perioadă de austeritate.

Repet din nou și vreau să fiu auzit: Nu taie nimeni niciun salariu. Eu mă aștept acum de la angajații de la ministerul de Finanțe să fie alături de domnul ministru, să fie alături de membrii Guvernului și să ajute la digitalizarea ANAF-ului acum, cât mai rapid, un proiect extrem de important pentru România la momentul actual, a punctat premierul.

blank