Cultura, Stiri

Cinematografe cu nume de actori

Cinematografe cu nume de actori

blankMai multe cinematografe din ţară – mă rog, ce mai există de ele, pentru că, în mai toate marile oraşe, cinematografele nu au avut o soartă prea bună – vor primi, în viitorul apropiat, nume ale unor mari actori şi regizori români, pe modelul celui de la Târgu Jiu, care, din decembrie, anul trecut, se numeşte „Sergiu Nicolaescu”. Astfel, conform unui comunicat al RDEF, aceasta, împreună cu Guvernul României şi actuala conducere a Ministerului Culturii, vrea să modernizeze, să digitalizeze şi să rebranduiască sălile de cinematograf din mai multe oraşe, care se vor numi după cum urmează: „Dacia” din Piatra Neamţ va deveni cinema „Draga Olteanu Matei”, „Modern” din Piteşti va deveni cinema „Sebastian Papaiani”, „Patria” din Craiova va deveni cinema „Amza Pellea”, „Arta” din Sibiu va deveni cinema „Ion Besoiu”, „Porţile de Fier” din Turnu Severin va deveni cinema „Geo Saizescu”, iar „Patria” din Bucureşti va deveni cinema „Toma Caragiu”. După realizarea acestui proiect, urmează alte oraşe. N.M.

blank