Turner
Showbiz

Cine va moșteni averea Tinei Turner. Regina Rock’n Roll avea o casă de peste 100 de milioane de dolari în Elveția

Cine va moșteni averea lui Tina Turner. Regina Rock’n Roll avea o casă de peste 100 de milioane de dolari în Elveția. Vestea că Tina Turner a murit a venit ca un șoc la nivel internațional, dar mai ales pentru apropiați și toți cei care au cunoscut-o de-a lungul vieții ei. Acum, după mai bine de 6 decenii de activitate pe plan profesional, toată lumea se întreabă care este averea ei, dar și cui îi rămâne totul, ținând cont că cei doi copii ai săi au încetat din viața înaintea ei cu câțiva ani.

Regina Rock’n Roll-ului Tina Turner a lăsat în urma ei multe inimi frânte, dar moștenirea ei muzicală nu va pieri niciodată și va rămâne mereu în inimile tuturor celor care au îndrăgit-o, fiind vorba despre generații întregi de oameni. Ei bine, pe lângă moștenirea muzicală, nu putem să nu vorbim și despre cea din punct de vedere financiar, care este una considerabilă.

Turner

Bineînțeles, toată lumea știe că de-a lungul anilor de carieră s-a bucurat de un succes colosal pe plan profesional și de numeroase reușite, ceea ce, bineînțeles, i-a adus multe zerouri în conturile sale personale. Totuși, a făcut și o serie de investiții serioase, cumpărându-și, la un moment dat, un conac cu 10 clădiri pe malul apei, în Elveția, menit doar pentru relaxare.

Cina va moșteni averea Tinei Turner

Tina Turner și soțul ei, Erwin Bach, au trăit o frumoasă poveste de dragoste, astfel că în urmă cu doi ani, au decis să își trăiască bătrânețea liniștiți, astfel că au achiziționat o casă imensă în Elveția, în valoare de peste 100 milioane de dolari, potrivit news.com.au. Mai mult decât atât, se spune că Tina Turner avea o avere în valoare de 380 de milioane de dolari, așa că mulți se întreabă acum cui îi rămâne totul.

Dat fiind faptul că artistei i-au murit cei doi copii în urmă cu mai mulți ani, singurul moștenitor rămas potrivit sursei menționate mai sus este nimeni altul decât soțul ei, Erwin Bach.

Regina Rockn Roll a trecut prin multe cumpene de-a lungul vieții

Citește și  De ce a parasit-o Smiley pe iubita dansatoare?

Tina Turner nu s-a lăudat niciodată cu ceea ce are, asta fiindcă era de la sine înțeles că la succesul colosal pe care-l avea, nu ducea lipsă de bani absolut deloc. Ei bine însă, s-a bucurat de miliarde de aprecieri pe plan profesional, însă când a venit vorba despre viața personală, a trecut prin mai multe traume care au marcat-o profund și i-au marcat totodată starea de sănătate.

De-a lungul timpului a avut mai multe probleme de sănătate, însă nu numai bolile au afectat-o enorm , ci și tragediile care i s-au întâmplat înainte de moartea ei. Mai concret, în 2018 Tina Turner și-a îngropat fiul cel mare, pe Craig, iar patru ani mai târziu, pe cel mai mic, Ronnie, astfel că a traversat cele mai groaznice clipe din viața unui om.

Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Tina Turner

Potrivit Sky News, renumita cântăreață a murit după o lungă luptă cu o boală nemiloasă, însă fără a se cunoaște alte detalii. De asemenea, se știe că în urmă cu zece ani artista a suferit un accident vascular cerebral, iar trei ani mai târziu, a fost diagnosticată cu cancer intestinal. Mai mult decât atât, la un moment dat, a dezvoltat și insuficiență renală, iar soțul ei i-a donat un rinichi.

Sursă foto: Facebook

blank