De multa vreme, lumea este constienta de importanta comerciala a regiunii Indo-Pacific. Navele care transporta marfuri prin rutele maritime din zona si-au desfasurat mult timp calatoriile lungi intr-o atmosfera de securitate si incredere, titreaza Eurasian Times. Cu toate acestea, securitatea si rutele maritime din regiune, aflate in pericol, au devenit o preocupare pentru tarile din regiune, mai ales atunci cand o putere autoritara cum este China a amenintat dreptul la libera navigatie.
Acest lucru a facut ca tarile democratice, in general, si cele cu interese directe in Oceanul Indian sau in regiunea Marii Sudului, in special, sa se gandeasca la actiuni colective menite sa asigure pacea si normalitatea in regiunea Indo-Pacific, astfel incat comertul si schimburile comerciale sa circule fara obstacole.
Asa s-a ajuns la formarea Quad-4, adica trei mari democratii din regiune (India, Australia si Japonia) plus Statele Unite ale Americii, cu mize extinse in Indo-Pacific.
Importanta Quad-4 iese in evidenta atunci cand constatam ca China se comporta intr-un mod agresiv si beligerant, in special in cazul statelor insulare mici. In ultimele doua decenii, China a aparut ca o mare putere economica care a castigat influenta pe continentele asiatic si african.
De asemenea, isi arunca umbra autoritara asupra tarilor din Asia de Sud-Est, in special asupra Japoniei si Australiei.
Japonia si Canada si-au exprimat deschis dezamagirea fata de modul in care China doreste sa le trateze. Desi Canada nu este membra a Cvartetului 4, interesele sale sunt strans legate de cele ale celorlalte patru democratii din organizatie.
The Diplomat a scris la 17 decembrie ca Japonia a marcat o etapa critica in eforturile de a-si remodela strategia de aparare, de a creste cheltuielile nationale de aparare si de a permite Tokyo sa dobandeasca o capacitate de contraatac cu rachete.
La 16 decembrie, cabinetul premierului japonez Kishida Fumio a aprobat cele trei documente cheie de securitate ale natiunii, care, daca vor fi realizate, vor marca un punct de cotitura semnificativ in politica postbelica a Japoniei de mentinere a unei politici orientate exclusiv spre aparare.
Japonia se afla in procesul de revenire la „o natiune normala” pe termen lung, permitand posesia – si posibila utilizare – a capacitatilor ofensive ale natiunii pentru a lovi bazele de rachete inamice in cazul unui atac armat asupra Tokyo.”
„Tokyo se afla in mijlocul celui mai sever si mai complex mediu de securitate de la cel de-al Doilea Razboi Mondial incoace”, amintind de noua Strategie de Securitate Nationala (NSS), se arata in acest document.
La 16 decembrie, cabinetul japonez condus de premierul Kishida a adoptat trei documente intitulate Strategia de securitate nationala (NSS), Strategia nationala, Strategia nationala de aparare (NDS) si Programul de consolidare a apararii (DBP).
In preambulul NSS – care este, de departe, cel mai important document de politica – se spune ca, „in cadrul viziunii unui Indo-Pacific liber si deschis, este de o importanta vitala pentru securitatea Japoniei sa coopereze cu aliatii si cu tarile care gandesc la fel pentru a asigura pacea si stabilitatea in regiune”.
Tarile mentionate in NSS sunt, printre altele, Statele Unite, Australia, India, Regatul Unit, Franta, Germania, Italia, Canada, Noua Zeelanda, Coreea de Sud si natiunile din Asia de Sud-Est.
Astfel, cheltuielile de aparare ale Japoniei vor creste pana la standardul NATO de 2% din PIB-ul national in 2027 – ca urmare a instructiunilor date de Kishida ministrilor apararii si finantelor la sfarsitul lunii noiembrie in acest sens.
Cele trei documente de securitate pun accentual pe modul de abordare a unei Chine in ascensiune. Cum se va apara Japonia in fata ascensiunii militare rapide a Chinei? De ce capacitate de aparare si de ce buget de aparare va avea nevoie Japonia pentru a se confrunta cu China?
Acestea sunt intrebarile fundamentale care stau la baza documentelor, desi nu sunt niciodata mentionate explicit acolo.
Limbajul actualizat al NSS descrie China ca fiind „cea mai mare provocare strategica” pentru Japonia, in timp ce versiunea din 2013 a NSS numea doar actiunile Chinei o „problema care ingrijoreaza comunitatea internationala”.
Din proiectul de buget al Canadei putem vedea perceptiile canadiene despre China, asa cum sunt dezvaluite prin discutarea relatiilor cu China:
„Strategia solicita masuri interne de consolidare a securitatii cibernetice si de protectie impotriva furtului de proprietate intelectuala si, pe plan international, o colaborare mai stransa cu Five Eyes, NATO si institutiile internationale pentru a monitoriza si a respinge agresivitatea chineza.”
Plecand de la abordarea anterioara – coexistenta, cooperare, competitie si provocare – noua strategie sustine ca Ottawa va „concura cu China atunci cand trebuie si va coopera atunci cand trebuie”.
Formularea dura cu privire la China variaza substantial fata de vocabularul de angajament din ultimii 50 de ani. China de astazi este etichetata ca fiind agresiva si represiva, o „putere globala din ce in ce mai perturbatoare” care erodeaza ordinea internationala existenta bazata pe reguli, amenintand interesele si valorile canadiene.
Aceasta se bazeaza pe actiuni specifice deja intreprinse, inclusiv interzicerea Huawei 5G, respingerea investitiilor chineze in minerale strategice, rezolutia privind genocidul uigurilor in Camera Comunelor, critica publica a Legii privind securitatea nationala din Hong Kong si anuntul recent al consultarilor privind un posibil registru al agentilor straini.
In fine, alocarile bugetare adoptate de legislatorii canadieni arata, de asemenea, seriozitatea statului in acordarea de subventii necesare pentru a contracara provocarile sau beligeranta Chinei.
Un scurt rezumat al sanctiunilor bugetare este urmatorul: Cele mai importante sunt 750 de milioane de dolari canadieni (549 de milioane de dolari americani) pentru proiecte de infrastructura filtrate printr-un nou aranjament G7 condus de SUA, 550 de milioane de dolari canadieni (403 milioane de dolari americani) pentru o prezenta militara sporita, inclusiv o a treia fregata in Oceanul Indian si o participare extinsa la exercitii militare regionale, si 225 de milioane de dolari canadieni (165 de milioane de dolari americani) pentru consolidarea sigurantei publice si a securitatii cibernetice in tara si in sud-est.
Concluzie
In ultima instanta, este incurajator sa stim ca principalele democratii ale lumii incep sa constientizeze cu seriozitate ca amenintarile si provocarile din partea fortelor autocratice si agresive trebuie sa fie infruntate si invinse in mod colectiv.
Fiecare unitate a forului colectiv trebuie sa isi maximizeze capacitatea de aparare-ofensiva in toate cele trei zone terestre, aeriene si maritime.