China este „deschisă” ideii organizării unei investigaţii internaţionale privind originea pandemiei de coronavirus, a spus Wu Ken, ambasadorul chinez în Germania.

„Suntem deschişi unei anchete internaţionale”, a spus ambasadorul într-un interviu acordat publicaţiei Der Spiegel, relatează Mediafax.

„Susţinem schimburile de informaţii între oamenii de ştiinţă. Dar respingem învinovăţirea Chinei în avans”, a subliniat diplomatul chinez.

Anterior, China a anunţat că nu vrea o investigaţie internaţională privind originea coronavirusului atât timp cât continuă pandemia şi acuzaţiile Statelor Unite.

Secretarul american de Stat Mike Pompeo spunea că Statele Unite nu au certitudine, dar există „dovezi semnificative” privind răspândirea coronavirusului dintr-un institut de cercetare. China a respins acuzaţiile, catalogându-le drept „denigratoare”.

Și președintele american Donald Trump a speculat că Beijingul ar fi răspândit virusul din cauza unei „erori” oribile. Agenţiile de informaţii din SUA analizează ipoteza lansată de preşedinte şi de consilierii acestuia că epidemia ar fi izbucnit în urma unui accident într-un laborator din China. Serviciile de informaţii americane au stabilit însă că virusul nu a fost creat în laborator, verificând dacă a fost răspândit dintr-un institut din Wuhan, unde existau mostre pentru cercetări.

Biroul directorului Comunităţii Naţionale de Informaţii din SUA a transmis că agenţiile de informații „sunt de acord cu largul consens ştiinţific că virusul Covid-19 nu a fost creat de oameni şi nu este modificat genetic”.

„Întreaga comunitate de informaţii a furnizat în mod consecvent susţinere esenţială decidenţilor politici din SUA şi persoanelor care au responsabilităţi în gestionarea virusului Covid-19, care provine din China. Comunitatea de informaţii este de acord cu largul consens ştiinţific că virusul Covid-19 nu a fost creat de oameni şi nu este modificat genetic. Aşa cum procedăm în toate cazurile, experţii comunităţii de informaţii reacţionează prin suplimentarea resurselor şi prin oferirea de informaţii critice pe teme vitale pentru securitatea naţională a SUA. Comunitatea de informaţii va continua să examineze riguros informaţiile care apar şi datele colectate de servicii pentru a stabili dacă epidemia a izbucnit prin contactul cu animale infectate sau a fost rezultatul unui accident într-un laborator din Wuhan”, a precizat Biroul directorului Comunităţii Naţionale de Informaţii din SUA.

China a obstrucţionat deliberat difuzarea de informaţii sau a distrus dovezi despre epidemia de coronavirus, în ceea ce este un „asalt deliberat asupra transparenţei internaţionale”, cu efectul pierderii a zeci de mii de vieţi omeneşti, arată un raport elaborat de serviciile de informaţii ale alianţei „Cinci Ochi” („Five Eyes”), din care fac parte SUA, Australia, Noua Zeelandă, Canada şi Marea Britanie.