Featured, Medical

Cercetătorii au descoperit cum ar putea fi diagnostică boala cancerului mai înainte de a se face simţit

Modificările genetice specifice care apar în peste 30 de tipuri ale canceruli au fost descoperite de cercetători, iar genomul diferitelor forme ale acestei boli va face posibilă diagnosticarea înainte de apariţia oricăror simptome, potrivit upi.com.

Cercetătorii au descoperit cum ar putea fi diagnostică boala canceruli

Modificările genetice ale Cancerului ar putea fi descoperit înainte de apariţia oricăror simptome. Ceea ce era de neimaginat până acum este demonstrat de o echipă mamut formată din peste 1.000 de oameni de ştiinţă din întreaga lume. Timp de zece ani, aceștia au studiat cel mai mare duşman al omenirii după bolile de inimă, potrivit Mediafax.

Ei au reuşit să afle ce modificări genetice specifice apar în mai mult de 30 de tipuri de cancer, dar şi când acestea vor avea loc. Acest lucru înseamnă că descifrarea acestor tipare va duce la apariţia unor noi teste de diagnostic cu ajutorul cărora cancerul va putea fi descoperit mult mai devreme, în stadii incipiente.

Cercetătorii au descoperit cum ar putea fi diagnostică boala canceruli

Cercetătorii au luat-o matematic: genomul fiecărui pacient este unic, dar există un set finit de modele recurente, aşa că pot fi identificate toate tiparele în care acestea apar. Odată harta genetică descifrată, vor fi optimizate pe viitor diagnosticul şi tratamentul.

„Pentru mai mult de 30 de tipuri de cancer, ştim acum ce modificări genetice specifice sunt, ce este posibil să se întâmple, dar şi când vor avea lor aceste modificări”, a declarat Peter Van Loo, de la Institutul Francis Crick din Londra, Marea Britanie, unul dintre cei care a coordonat proiectul mamut.

Cercetătorii au fost capabili să identifice în celule mutaţii precoce care au avut loc cu ani sau chiar decenii înainte de apariţia cancerului, ceea ce creează premisa că boala ar putea fi descoperită înainte de apariţia oricăror simptome.

În lume, în 2018, au fost înregistrate peste 17 milioane de cazuri noi de cancer, conform raportului recent publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Specialiştii OMS estimează că numărul cazurilor de cancer vor creşte cu 60% în următorii 20 de ani dacă nu se adoptă măsuri concrete de combatere.

 

blank