International

Céline Dion, al doilea deces în două zile: Cancerul i-a răpus și un frate

Céline Dion a avut, până sâmbătă, 16 ianuarie, un frate cântăreț –Daniel Dion.  A decedat la doar o zi după soțul celebrei artiste,  la vârstă de 59 de ani, din cauza unui cancer extins, informează nme.com. În felul acesta, zilele negre ale familiei Dion par să nu se mai sfârșească. În urma morţii soţului, Céline Dion şi-a anulat cele două show-uri pe care le avea programate pentru sâmbătă şi duminică la Las Vegas, însă nu a fost făcut un anunţ privitor la concertele din luna februarie.

Céline Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie melomană cu 14 copii. Cântăreaţa a cucerit, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În cei peste 25 de ani de carieră, Céline Dion a primit numeroase premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.

blank