Featured, Politic

Cele două camere ale Parlamentului discută investirea guvernului

Premierul demis, Ludovic Orban, a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, că liberalii vor purta negocieri pentru formarea unei majorități în Parlament
Premierul demis, Ludovic Orban, a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, că liberalii vor purta negocieri pentru formarea unei majorități în Parlament, însă nu a precizat dacă majoritatea va fi „pentru” sau „împotriva” Guvernului Cîțu. Liderul liberalilor a adăugat că cel târziu luni ar trebui să fie dat votul privind noul Guvern liberal.

„Vom discuta cu formațiunile politicie, grupurile parlamentare, pentru a încerca să formăm o majoritate. Florin Cîțu va participa la negocieri.Vom purta discuții pentru formarea unei majorități”, a declarat premierul demis.

„Propunerea este de a avea un calendar cât mai rapid – audieri marți și miercuri și votul fie joi, fie cel târziu luni”, a declarat Orban, luni, după ce a fost anunţat calendarul audierii miniştrilor viitorului guvern.

Orban a mai spus că un eventual boicot al PSD îi va face de râs pe aceştia.

„Suntem în situația în care din cauza chiulului PSD nu s-a reușit finalizarea procedurii în termenul din regulament, eu mi-am depus mandatul, domnul Cîțu a fost desemnat. Solicităm derularea procedurilor, astfel încât să se înfăptuiască procedurile constituționale”, a mai spus Ludovic Orban, potrivit Antena 3.

Știre inițială:
Conducerile celor două Camere se reunesc luni la ora 14:00, pentru a stabili calendarul învestirii Guvernului, lista Cabinetului Cîţu şi programul de guvernare fiind depuse vineri la Parlament.

Birourile Permanente ale celor două Camere se întâlnesc la ora 14:00 pentru a stabili calendarul învestirii Guvernului, adică programul audierii membrilor Guvernului şi data votului din plen, potrivit Antena 1.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, Birourile Permanente stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor. Data primirii programului şi a listei Guvernului este în acest caz 28 februarie.

Rămâne de văzut dacă vor fi audiaţi din nou toţi miniştrii, dat fiind că singura modificare faţă de componenţa Guvernului Orban ll este prezenţa lui Lucian Heiuş, propus pentru MInisterul Finanţelor, în locul lui Cîţu, iar audierile aceloraşi miniştri s-au încheiat în 20 februarie, doar patru dintre ei primind aviz pozitiv.

Premierul interimar Ludovic Orban a anunţat duminică seară că va solicita „un calendar cât mai rapid” pentru votul de învestire, estimând ca joi sau lunea viitoare să aibă loc votul de învestire a Guvernului. Orban a mai afirmat, referitor la posibilitatea ca PSD să boicoteze din nou votul, că acest lucru nu se poate întâmpla la nesfârşit, ”Avem şi noi la dispoziţie posibilitatea de a invoca un conflict juridic de natură constituţională în cazul în care ei refuză să-şi îndeplinească atribuţiile care sunt stabilite în Regulamentul Camerelor”, a avertizat el.

Tot luni, echipa de negocieri a PNL formată din Cîţu, liderii de grup, preşedintele partidului şi vicepreşedinţii începe negocierile pentru asigurarea unei majorităţi în Parlament.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Articolul 89 din Constituţie prevede că după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

 

blank