Featured, International

Cel puţin nouă persoane și-au pierdut viața în atacurile armate din Germania

Cel puţin nouă persoane au fost ucise miercuri seară în două incidente armate petrecute la Hanau, în apropiere de Frankfurt. Presupusul autor al atacului și încă o persoană au fost găsiți ulterior morți, ceea ridică bilanțul acestor violențe la cel puțin 11 decese.

Cel puţin nouă persoane ș-au pierdut viața: Suspectul pare să fi fost adeptul unor idei extremiste și aceasta ar fi motivația acțiunilor sale. El şi-a exprimat opiniile de extremă dreapta într-o scrisoare-confesiune, dar și într-o înregistrare video pe care a postat-o online în urmă cu câteva zile, scrie Bild.

Președintele Klaus Iohannis a condamnat cu fermitate atacurile care au avut loc, miercuri seara, în orașul german Hanau și a transmis, în numele României, un mesaj de condoleanțe și solidaritate.

Încă o persoană dintre cele rănite în atacuri a decedat în cursul nopții, ceea ce ridică bilanțul victimelor atacatorului la nouă.

Suspectul este un cetățean german, care avea permis de port-armă. În mașina sa au fost găsite muniție și reviste despre armament, scrie Bild, citat de BBC.

Clientela preponderentă a localurilor atacate erau kurzi.

Poliția a anunțat că suspectul a fost găsit mort la domiciliul său. Șapte ore a durat căutarea lui.

Poliția din Hanau a anunțat într-o postare pe Twitter că anchetatorii l-au găsit pe suspectul atacurilor de miercuri seara. El era mort în locuința sa din Hanau, iar alături de suspect polițiștii au mai găsit un alt cadavru, despre care despre care deocamdată nu au fost furnizate alte informații.

Autoritățile nu au dat niciun detaliu despre suspect și au declarat doar că „în prezent, nu există indicii privind alte persoane implicate”.

În mesajul postat de autoritățile germane nu se menționează nimic despre identitatea sau naționalitatea victimelor și se arată că deocamdată nu este cunoscut motivul atacului.

Potrivit Mediafax, agenția germană de știri dpa scrie că 11 persoane au murit în urma atacului, dar nu se știe dacă bilanțul include și cele două trupuri din casa suspectului.

Știrea inițială:

Autorii atacurilor sunt încă în libertate și au fugit la bordul unui vehicul de culoare închisă. Unități speciale ale poliției au pornit în căutarea lor.

Incidentele s-au petrecut în două localuri cu specific oriental. Primul atac armat s-a petrecut la ora locală 22:00 (23:00, ora României), într-un bar din centrul orașului. Trei persoane au murit aici după ce indivizii au deschis focul.

Au existat inițial informații că ar fi avut loc și un al treilea atac, dar ulterior nu s-au confirmat.

Nu se știe deocamdată despre câți atacatori este vorba și nici care sunt motivele atacului. Poliția a cerut ajutorul populației, dacă are informații relevante. Totodată, autoritățile au cerut oamenilor să fie reținuți și să nu se grăbească să tragă concluzii pripite.

Orașul Hanau, din landul Hessa, se află la circa 25 de kilometri de Frankfurt și are în jur de 100.000 de locuitori.

Noul incident armat intervine la numai patru zile după un alt atac armat petrecut la Berlin, în apropiere de locul unde urma să se țină un spectacol turcesc. O persoană a fost ucisă atunci și patru rănite, iar autorul atacului nu a fost prins.

 

blank