International

Cei de la Cartea recordurilor au găsit cea mai mică văcuță din lume

Cea mai mică vacă din lume este din India și se numește Manikyam. Potrivit celor de la www.guinnessworldrecords.com, văcuța măsoară 61,1 cm de la copită până la greabăn.

Văcuța a fost monitorizată încă de la vârsta de zece luni cînd medicul veterinar a observat că ceva este în neregulă. Văcuța Manikyam face parte din rasa Vechur, o rasă de vaci pitice, acestea putând atinge o înălțime de maximum 90 cm. Spre comparație, alte vaci din regiunea în care se află Manikyam au, în mod obișnuit, o înălțime în jur de 150 cm.

Una dintre explicațiile pentru existența în regiune a acestor vaci scunde ar putea fi condițiile climatice. Aici este foarte cald și umed, iar acest fapt ar putea avea un efect asupra înălțimii bovinelor, spune medicul veterinar, care a făcut cercetări în acest domeniu în ultimii zece ani.

blank