Cehia: Creștere record a numărului de cazuri
Featured, International

Cehia: Creștere record a numărului de cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID

Cehia a înregistrat duminică un număr record de infectări cu coronavirus pentru a treia zi consecutiv, fiind raportate 1.541 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, potrivit Agerpres.

Duminică este cea de-a cincea zi la rând în care se depăşeşte pragul de 1.000 de noi infectări în Cehia, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, confruntată în ultimele săptămâni cu o accelerare a epidemiei.

Raportat la numărul populaţiei, aceasta înseamnă 94 de cazuri de infectare la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, conform datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. Doar Spania şi Franţa au înregistrat creşteri mai mari în acest interval.

Până sâmbătă, din totalul de 35.401 cazuri de infectare, 60% dintre pacienţi s-au vindecat, iar 453 au decedat.

Cehia s-a numărat printre primele ţări din Europa unde a fost impusă purtarea măştilor în majoritatea locurilor publice, au fost închise şcolile, magazinele, dar şi graniţele.

Cehia s-a grăbit însă să relaxeze aceste măsuri în vară, după un număr mic decese prin comparaţie cu multe alte state europene.

Săptămâna trecută au fost înăsprite regulile de purtare a măştilor pentru contracararea propagării virusului.

Cehia a raportat cel de-al 10.000-lea caz de infectare de-abia la mijlocul lunii iunie, al 20.000-lea la mijlocul lui august, după care a depăşit rapid 30.000 săptămâna trecută.

Această evoluţie a determinat ţara vecină Germania să anunţe miercuri că persoanele care revin de la Praga vor trebui să facă dovada unui test negativ la coronavirus sau să intre în carantină timp de două săptămâni.

În ce priveşte numărul celor spitalizaţi, guvernul ceh a precizat că acesta rămâne sub vârful de peste 400 înregistrat în primele luni de epidemie, deşi cifrele sunt în creştere rapidă. Vineri, erau spitalizaţi 297 de pacienţi cu COVID-19, faţă de 172 la începutul lunii.


blank