Actualitate, Stiri

CEDO, nevoită să ne întărească legislaţia?!

Hotărâre privind prevederile adoptate în materia restituirii proprietăţilor naţionalizate

 cedo (7)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO sau Curtea) a confirmat într-o hotărâre, pronunţată zilele trecute, caracterul efectiv al prevederilor noii legislaţii în materia restituirii proprietăţilor, legislaţie care oferă posibilitatea de soluţionare adecvată a cererilor de reparaţie, pentru majoritatea situaţiilor incidente în cauzele aflate pe rolul său (hotărârea Preda şi alţii împotriva României).

Analizând garanţiile oferite de noua legislaţie (dispoziţii de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene imperative şi de un control jurisdicţional efectiv), CEDO a concluzionat că aceasta oferă în principiu un cadru efectiv şi accesibil, de natură să garanteze respectarea dreptului de proprietate în materia restituirii proprietăţilor într-o serie largă de situaţii.

Curtea a estimat că sistemul de eşalonare a despăgubirilor instituit de noua lege se încadrează în marja largă de apreciere de care se bucură statele în alegerea soluţiilor economice, mai ales atunci când acestea trebuie să păstreze echilibrul bugetar între venituri şi cheltuieli.

Cât priveşte termenele instituite, chiar dacă a constatat că ele pot conduce la finalizarea procesului de restituire peste un număr mare de ani, CEDO a considerat că această situaţie excepţională este inerentă, având în vedere complexitatea factuală şi juridică ce priveşte chestiunea restituirii bunurilor naţionalizate.

În consecinţă, CEDO a respins pentru neepuizarea căilor interne de atac o serie de cauze-tip privind coexistenţa mai multor titluri de proprietate asupra aceluiaşi teren; anularea unui titlu de proprietate în absenţa oricărei despăgubiri; emiterea unei decizii definitive care confirmă dreptul la despăgubiri, dar nu stabileşte cuantumul acestora; neplata despăgubirilor stabilite printr-o decizie definitivă; nesoluţionarea unei cereri de restituire. Totodată, şi-a rezervat dreptul de a analiza eventuale cereri viitoare similare, în funcţie de rezultatele obţinute în cadrul aplicării noii legislaţii din materia restituirii proprietăţilor.

În ceea ce priveşte situaţia specifică în care coexistă mai multe titluri de proprietate asupra aceleiaşi clădiri, Curtea a constatat că noua legislaţie nu a introdus nicio dispoziţie de natură procedurală sau materială de natură să clarifice această situaţie şi să furnizeze un remediu adecvat.

În concluzie, prin hotărârea Preda şi alţii împotriva României, CEDO a estimat că noua legislaţie adoptată în materia restituirii proprietăţilor naţionalizate oferă, în principiu, posibilitatea de soluţionare adecvată a cererilor de reparaţie.

 

blank