Câștigătorii Asia Express, Răzvan Fodor și Sorin Bontea, s-au ales, în afara unui capital uriaș de simpatie, și cu un premiu consistent – 30.000 de euro. Iată care au fost primele declarații ale lui Răzvan Fodor cu privire la premiul primit!
Miercuri seară, fanii show-ului Asia Express au privit cu sufletul la gură aventurile prin care au trecut finaliștii concursului – echipele formate din Răzvan Fodor și Sorin Bontea și Speak și Ștefania – în înfruntarea care urma să le aducă marele premiu celor mai buni.
Ca niciodată, balanța a fost echilibrată, ambele echipe câștigând de-a lungul competiției un capital uriaș de simpatie, iar cei patru concurenți au luptat până în ultima secundă pentru cei 30.000 de euro.
În cele din urmă, competiția a fost câștigată de „bătrânei”, așa cum au fost alintați Răzvan Fodor și Bontea de către fanii lor pe parcursul competiției, care acum vor trebui să-și împartă premiul, însă cel mai important câștig a fost, așa cum au declarat amândoi, faptul că fiecare a câștigat un prieten pe viață.
Răzvan Fodor visează să plece cu familia în vacanță
După experiența din concurs, cu siguranță cei doi concurenți au nevoie de o vacanță lungă, în care să nu mai facă autostopul, să doarmă în condiții decente și, cu siguranță, să nu mai mănânce specialități asiatice… Iată ce a povestit Răzvan Fodor, în direct la Antena Stars, când a fost întrebat ce va face cu banii primiți după câștigarea Asia Express:
‘Nu sunt nici bani puțini, nici mulți. Sunt buni pentru această perioadă, că nici nu știm ce urmează. Dacă vine timp de pace, plec în vacanță’, a povestit simpaticul concurent.
‘Dacă vine timp de război și stăm în casă îi băgam în făină, apă’, a mai comentat Fodor, cu umorul care-l caracterizează, pentru Showbiz Report.