Showbiz, Stiri

Ce spune Mirela și Bogdan Stelea despre divorț

mirela-bogdan-stelea_9737eee19e

Mirela şi Bodan Stelea au avut parte de un divorţ civilizat, fără mare tam-tam. Cei doi au semnat actele la notar luni şi au stabilit să continue să-şi vorbească şi după separare. „Rămânem prieteni”, şi-au promis cei doi foşti soţi.

Căsnicia lor s-a stins la fel de discret pe cât s-a aprins focul pasiunii dintre ei, în urmă cu şase ani. Mirela şi Bogdan Stelea au decis să divorţeze în mare taină, la notar. După ce a semnat actele, luni, fostul cuplu, care se ferise să dea vreo declaraţie până să facă acest pas, a hotărât să vorbească.

Au pornit fiecare pe drumul său, cu toate acestea Mirela şi Bogdan promit să ţină legătura, ba chiar să rămână prieteni.

„A fost o perioadă dificilă în care am dorit să rezolvăm situația familială în intimitate, fără a face din acest subiect unul public. La fel am procedat, în acești șase ani, și în privința căsniciei noastre. Ieri, divorțul a fost pronunțat. Pornim acum fiecare pe drumul nostru. Rămânem prieteni și recunoscători unul celuilalt pentru clipele frumoase petrecute în cei șase ani de căsnicie. Ne vom concentra fiecare acum asupra carierei și privim cu optimism spre viitor. Viața este frumoasă, iar fiecare etapă a ei este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să îl prețuim”, au declarat Mirela şi Bogdan Stelea.

blank