Continut Sponsorizat

Ce rol au supapele hidraulice și de câte tipuri pot fi?

Orice sistem hidraulic cuprinde și supapele care dictează direcția, presiunea și fluxul. Acestea sunt cele care decid cât, când și unde circulă uleiul pentru a garanta că sistemul funcționează precis și, foarte important, sigur. Citește mai departe și află tot ce trebuie să știi despre supapele hidraulice!

 

Protecția sistemului împotriva suprapresiunii

 

Sistemele hidraulice sunt proiectate să funcționeze într-un anumit interval de presiune. Limitele se pot depăși din diferite motive, de exemplu din cauza unei sarcini neprevăzute, a unui blocaj sau a unei comenzi incorecte, iar astfel apar riscuri de avarie. Supapele de siguranță au exact rolul de a prelua acest surplus de presiune și de a-l redirecționa, astfel încât sistemul să rămână protejat.

 

O supapă de siguranță bine reglată răspunde instant la depășirea pragului stabilit și se deschide pentru a permite uleiului să circule către rezervor sau către o zonă cu presiune redusă. Astfel, previi explozia furtunurilor, deformarea componentelor sau deteriorarea pompei. Cumpara produsul de care ai nevoie de la Sisteme Hidraulice SRL!

 

Supapele de sens

 

În cazul sistemelor cu circuite multiple sau cu componente care trebuie activate succesiv, contează enorm direcția în care curge uleiul. Supapele de sens permit circulația fluidului într-un singur sens și blochează complet circulația inversă. Astfel, asigură ordinea firească a funcționării și împiedică întoarcerea nedorită a uleiului înapoi spre pompă sau spre un alt element al sistemului.

 

Aici gasesti o supapa de presiune care poate fi folosită pentru menținerea poziției cilindrilor, pentru protejarea pompei sau pentru a susține sarcina în poziție fixă fără ca aceasta să cadă înapoi din cauza gravitației. Prin construcție, sunt simple, dar funcționează exact ca un „dop” inteligent, care lasă uleiul să treacă doar atunci când este cazul.

 

Supapele de reținere

 

Dacă sistemul acționează cilindri care ridică sarcini verticale, supapele de reținere sunt extrem de importante deoarece permit uleiului să treacă într-un singur sens, iar apoi blochează complet întoarcerea, iar astfel păstrează constantă presiunea într-o cameră a cilindrului. Practic, sarcina rămâne suspendată, chiar dacă scade presiunea sau se oprește pompa. Acestea sunt deseori integrate în cilindri sau montate direct pe traseul hidraulic, unde trebuie menținută o poziție fără pierderi.

Citește și  De ce este importantă împământarea corectă a instalației?

 

Supapele de reglaj al debitului

 

În multe aplicații, nu ai nevoie doar de mișcare, doar de o mișcare controlată, lentă, stabilă. Supapele de reglaj al debitului permit ajustarea vitezei cu care circulă uleiul, implicit și viteza cu care se mișcă cilindrii sau hidromotoarele din sistem.

 

Prin restricționarea debitului într-o anumită secțiune a circuitului, aceste supape pot „domoli” funcționarea în aplicații sensibile, de exemplu coborârea unei sarcini fragile sau ajustarea precisă a unui element mobil. Poți regla fin debitul cu ajutorul unui șurub sau, în cazul sistemelor moderne, prin comenzi electronice.

 

Supapele distribuitoare

 

Supapele distribuitoare sunt adevăratul centru de comandă într-un sistem hidraulic deoarece aleg traseul pe care îl urmează uleiul în funcție de poziția unei manete, a unui piston intern sau a unei comenzi electrice. Pot direcționa fluidul spre cilindri, îl pot întoarce în rezervor sau îl pot închide complet, în funcție de configurație. De asemenea, pot fi acționate manual, electric, pneumatic sau hidraulic și dictează ordinea în care se activează componentele.

 

Supapele proporționale

 

În cazul sistemelor moderne, mai ales cele cu control electronic, sunt necesare reacții rapide, dar și de ajustări fine. Supapele proporționale permit variația continuă a debitului sau a presiunii, în funcție de semnalele primite de la un controler electronic.

 

Spre deosebire de supapele clasice, care lucrează în regim deschis/închis, acestea răspund gradual, cu un control lin asupra mișcării. Se folosesc în cazul roboților industriali, utilajelor cu joystick, platformelor mobile și echipamentelor care cer flexibilitate continuă.

 

Fiecare mișcare corectă, fiecare reacție precisă, fiecare ciclu de lucru stabil începe cu o supapă care lucrează corect!

 

 

blank