Actualitate, Stiri

Ce frig se face!

Temperaturi de -6 grade Celsius

showthumb_resize

 Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că va fi foarte rece, pentru această perioadă. Mâine, pregătiţi-vă de frig! Vremea va fi în continuare mult mai rece decât în mod obişnuit la începutul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări temporare, mai ales în cursul zilei, când va ploua slab pe arii restrânse în regiunile extracarpatice şi izolat în rest. Precipitaţii slabe, trecătoare, se vor semnala şi în zona montană, unde vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul ţării şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5…6 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 12 grade în Banat şi Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade, mai coborâte în depresiuni, până la -6 grade. Local în vestul, nordul şi centrul ţării şi izolat în rest se va produce brumă, iar în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

 

blank