Showbiz, Stiri

Ce face Nicoleta Luciu în fiecare dimineață pentru ca soțul ei să fie fericit

Nu-i place să fie numită „mamă eroină”, dar ar putea concura oricând la o competiție pentru „soții-model”. Nicoleta Luciu (34 de ani) pare să fie idealul la care râvnește orice bărbat. Vedeta de la Prima TV a povestit cum îl face fericit pe Zsolt Csergo (40 de ani), bărbatul cu care a clădit o familie în adevăratul sens al cuvântului.

nicoleta_luciu_zsolt_csergo

Nicoleta Luciu a știut să închidă ochii atunci când soțul ei a călcat strâmb, a renunțat la viața în Capitală pentru a se dedica familiei și e activă de dimineața până noaptea. În acest fel, soțul ei, omul de afaceri Zsolt Csergo, nici nu ar putea fi altfel decât foarte fericit.

Nicoleta Luciu, care acum prezintă în fiecare marți, de la 20.30, emisiunea „Nunți de vis” la Prima TV a povestit, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru click.ro, cum a acceptat provocarea unei reveniri în televiziune. „Am analizat foarte bine fiecare ofertă și am pus-o în balanță. Îți dai seama că, prioritară acum, în perioada asta, este familia, mai ales cei mici, pentru că sunt în perioada în care au crescut și trebuie să fiu alături de ei. Până acum îi mai fentam, să zic așa, că erau bebeluși. Acum au crescut, au nevoie de mine”, a spus Nicoleta Luciu.

Face eforturi uriașe pentru a fi prezentă pe micul ecran, pentru că trebuie să facă foarte des naveta Miercurea Ciuc – București. Nicoleta Luciu s-a mutat în orașul unde soțul ei are afaceri în toamna lui 2014 și, de atunci, și-a dedicat toată viața exclusiv familiei. Cu toate acestea, nici în Miercurea Ciuc nu a reușit să învețe limba maternă a lui Zsolt, chiar dacă toată lumea din jurul ei vorbește acum maghiara. „Nu știu să traduc motamo, dar știu despre ce e vorba și întotdeauna mă bag în discuțiile lor. Nu știu cuvânt cu cuvânt și nu mă pot exprima corect gramatical, dar așa, în context, îmi dau seama, în procent de 70%. Adică îmi dau seama despre ce e vorba, nu mă fentezi, nu mă poți vinde-n târg”, spune Nicoleta Luciu.

Dar Nicoleta Luciu spune că ar vrea să învețe, până la urmă, limba: „Am început acuma, încet-încet. Este o limbă foarte grea și dacă nu am avut de-a face cu ea, cum au avut maghiarii de-a face cu limba română, pe parcursul vieții. Lor le este mult mai ușor să vorbească română, decât mie maghiară. Important e că încep așa, încetul cu încetul. Prin joacă, cu cărți, cu jocuri de-ale copiilor… O să încerc ca în zece ani de zile să vorbesc bine”.

blank