Showbiz, Stiri

Ce dietă ţine un politician care vrea să arate bine?

Cum a slăbit senatoarea Gabi Firea

gabriela-firea-ghimpele-600x397

Mămica unui băieţel de nici doi ani, Petru David, Gabi Firea este una dintre femeile exemplare care şi-au recăpătat silueta miraculos după naştere.

 Nu mai puţin de 22 de kilograme a dat jos Gabi Firea după ce a născut, iar trupul ei perfect de acum este rodul unei ambiţii de fier, al unei diete foarte bine concepute şi al exerciţiilor fizice susţinute.

 gabriela vranceanu firea

„Am slăbit 22 de klograme în trei luni, după naştere. Am urmat o dietă hipocalorică”, a spus aceasta. Astfel, în meniul ei zilnic erau incluse lactatele degresate, fulgii de ovăz fin, peştele slab sau carnea de curcan şi, desigur, salatele. De asemenea, Gabi Firea a băut, în fiecare zi, ceai de soc, despre care se ştie că este un puternic detoxifiant.

Recăpătarea siluetei a fost o ambiţie împlinită a politicianului care, după naşterea lui Petru David, cel de-al doilea fiu al său, a fost luată peste picior de câteva ori din cauza formelor rubensiene pe care le căpătase.

Acestora, Gabi Firea le-a dat o replică imparabilă pe pagina sa de socializare: „Cât despre cei (persoane triste și nefericite) care nu au avut de comentat acum, în acest moment minunat, dăruit nouă de Dumnezeu, decât că m-am îngrășat și, în opinia lor, ar trebui să stau ascunsă în casă, le spun doar că sunt mândră de kilogramele mele în plus, luate pentru un scop divin: nașterea unui prunc. Și le transmit câteva vorbe spuse de înțelepți: «Invidia este pedeapsa ce se biciuește singură» sau, ca să fiu și mai explicită: «Invidia este umbra credincioasă a admirației». Noi suntem foarte fericiți și îi mulțumim Maicii Domnului!”, a scris Gabi Firea pe Facebook. 

blank