Andreea Berecleanu
Showbiz

Ce a pățit Andreea Berecleanu. Vedeta TV a rămas șocată: E o diferență de…

Ce-au pățit Andreea Berecleanu și soțul ei în această vară? A rămas cu gura căscată. Nu se aștepta să pățească așa ceva în concediu. A povestit totul cu lux de amănunte.

Andreea Berecleanu, vacanță cu peripeții în Islanda

Andreea Berecleanu și soțul ei, Constantin Stan, și-au petrecut vacanța de vară în străinătate. În acest an, au ales să viziteze nordul și vestul Europei. S-au plimbat, timp de două săptămâni, prin Islanda și Franța.

Concediul lor a avut loc în iulie 2023. Cei doi au ales aceste destinații turistice pentru că voiau să scape de caniculă.

Prezentatoarea TV este o persoană calculată, care cunoaște valoarea banului. Deși s-a simțit bine în Islanda, prețurile de acolo au uimit-o. Chiar dacă era conștientă că tarifele din țările nordice sunt mari, nu se aștepta să cheltuiască, acolo, o mică avere. De exemplu, pe 35 de km parcurși cu taxiul, a cheltuit 150 de euro. În Franța, însă, aceeași distanță, parcursă tot cu taxiul, a costat-o doar 50 de euro.

„Da, este scumpă (Islanda). Spre exemplu, între taxiul din Capitală pe o distanță similară, să zicem, de la aeroportul Charles de Gaulle până în centrul Parisului (circa 35 de km), este o diferență de 150 de euro (n.r. – în Islanda) versus 50 de euro (n.r. – la Paris). Cam toate, inclusiv excursiile, inclusiv restaurantele, mâncarea, sunt extrem de scumpe.

În țările nordice au un nivel de trai foarte ridicat și, bineînțeles, și alte costuri. Nu am stat mult. Am stat o săptămână. Am avut în total două săptămâni de concediu. Șase zile am stat în Islanda, apoi la Paris și în împrejurimile Parisului”, a mărturisit prezentatoarea TV în cadrul unui interviu acordat pentru Unica.

Andreea Berecleanu a văzut balene

Așa cum spuneam anterior, Andreea Berecleanu și soțul ei au vizitat Islanda în iulie 2023 pentru că au vrut să scape de caniculă. Acolo, însă, au dat de alte temperaturi extreme. Extrem de scăzute. În cele șapte zile petrecute în Islanda, au purtat bocanci, pantaloni lungi și geci de iarnă.

Cu toate acestea, peisajele frumoase și atracțiile turistice i-au făcut să uite complet de frig. Cei doi au petrecut câteva ore pe un catamaran în mijlocul Oceanului Atlantic. Acolo, au putut observa balene, delfini, pufini și câteva soiuri de păsări rare.

„Vara a fost frumoasă. A fost specială pentru că am fost într-o destinație foarte interesantă și nouă, în care nu mai fusesem. Am fost în Islanda și am descoperit o altfel de lume (…), cu oameni primitori.

Deși natura este aridă, este spectaculoasă în același timp. Apoi, bineînțeles că a fost Franța cu toate surprizele ei. Este un loc pe care îl iubesc și la care revin de fiecare dată, aproape lunar”, a adăugat vedeta.

Andreea Berecleanu

blank