Politic, Stiri

Ce a avut ieri Valeriu Zgonea? Astenie de primăvară?

Zgonea, coleg cu… Mihai Viteazul

Valeriu ZgoneaValeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a avut ieri o zi nu tocmai inspirată. Întâi, pe Janos Martonyi, l-a „uns”, în loc de ministru al Afacerilor Externe al Ungariei, cum e, ambasador. Apoi, ce să vezi, vorbind despre steagurile secuilor, s-a declarat coleg cu… Mihai Viteazul: „Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu Mihai Viteazul acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, n-am nicio problemă. Pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune. Sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei. Nu văd care e problema, totul e să respecte legea din România”. Sunt, desigur, mai multe gafe aici. Întâi că, deşi a fost ban al Craiovei, de unde se trage şi Valeriu Zgonea, Mihai Viteazul nu s-a născut, nu a crescut, nu a trăit prea mult, nici măcar nu a plecat să unească Ţările Române de aici, la Craiova. S-a născut în judeţul Ialomiţa de azi, în apropiere de Dunăre şi de Slobozia şi a avut foarte, foarte multe legături de suflet cu Ploieştiul şi cu Prahova, având aici vaste moşii şi plecând de la Ploieşti să facă Marea Unire. Deh, metehne de-ale istoriei, domnule Zgonea. N-aveţi de unde să le ştiţi pe toate. Apoi, ca să continuăm cu gafele, coleg Zgonea cu Mihai Viteazul? S-a năpustit Viteazul în viitorime, până colea, la noi, sau s-a întors Zgonea în timp, de sunt colegi şi cară, amândoi, steagurile prin vremi? Ca să vorbim doar despre acest aspect… Apoi, pesemne că cineva i-a cam frecat ridichea lui Valeriu Zgonea, căci, pe pagina sa de Facebook a prezentat scuze pentru această din urmă gafă: „Am făcut o afirmaţie nefericită astăzi, pentru care îmi cer scuze. Mihai Viteazu este un mare erou al poporului român”. Ce-i drept, nu este prima gafă pe care o face Zgonea… N.M.

 

blank