Actualitate, Featured

Caz halucinant în Vaslui: Un asistent maternal a violat-o pe una din fetele pe care le îngrijea

Un nou caz halucinant a fost descoperit în Vaslui. Un asistent maternal a abuzat sexual una dintre cele două fete pe care le avea în plasament. Soția lui a aflat totul și a încercat să se sinucidă. Toată grozăvia a fost descoperită de echipajul Ambulanţei Vaslui, care o ducea pe femeie la spital.

Caz halucinant în Vaslui: Un asistent maternal a violat-o pe una din fetele pe care le îngrijea

Un nou caz halucinant Asistent maternal în vîrstă de 44 de ani, din localitatea vasluiană Giurcani, care a vrut să îşi pună capăt zilelor, le-a spus medicilor că a recurs la acest gest de supărare, pentru că soţul ei, împreună cu care îngrijește două fetiţe luate în plasament, ar fi abuzat-o sexual pe una dintre minore.

„Prima dată a fost o solicitare pentru o femeie de 44 de ani, care a luat mai multe pastile, pacienta nu punea probleme. Pe timpul transportului, întrebată de medic ce a determinat-o să facă acest gest, a spus că a încercat să se sinucidă pentru că soțul ei a abuzat-o – aseară şi de mai multe ori – pe una dintre fetele pe care le au în plasament. Echipajul a anunţat poliţia şi colegii din dispecerat, iar o a doua ambulanţă a plecat spre Giurcani, pentru a transporta la spital minora care rămăsese acasă – cea care ar fi fost abuzată – pentru investigaţii”, a declarat pentru Mediafax Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Caz halucinant în Vaslui: Un asistent maternal a violat-o pe una din fetele pe care le îngrijea

Cea de-a doua fată pe care soții o aveau în plasament a venit direct la spitalul din Bârlad, cu soţul femeii, în urma ambulanţei. Poliţia, sesizată de medicul de la ambulanţă, a trimis un echipaj la spital, care l-a ridicat pe bărbat şi l-a dus la audieri.

„Am fost sesizaţi de un medic de la Ambulanţă despre faptul că o fată de 12 ani a fost abuzată de un bărbat care o avea în asistenţă maternală. Se fac cercetări într-un dosar de viol”, a spus Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Bărbatul este acum audiat de poliţişti.

Soții erau asistenți maternali din 2016
A fost alertată şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, iar poliţiştii au cerut un psiholog care să participe la audierea minorei.

„Cei doi soţi erau asistenţi maternali din 2006, doamna avea fetița de 14 ani, iar el pe cea de 12. Victima agresiunii ar fi fetiţa cea mai mică. Acest caz nu este similar cu altele, este o evoluţie spontană, pe parcusul acestei zile s-a petrecut tot incidentul. Din documentele pe care le avem, din monitorizarea asistenţilor maternali, nu există antecedente care să atragă suspiciuni de acest gen”, a declarat pentru Mediafax Ionuţ Dănilă, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Cele două fete au fost mutate într-un centru specializat şi vor primi consiliere psihologică.

 

blank