Economic

Câţi bani au intrat la bugetul statului în primele luni din 2016

Ministrul Finanţelor, Anca Paliu Dragu a spus că încasările bugetare în primul trimestru al anului în curs sunt cu 6% mai mari decât programul aferent acestei perioade, iar încasările din TVA au crescut cu aproape 10%, potrivit datelor preliminare.

„Astăzi avem datele preliminare pentru primele trei luni ale anului. Avem încasări cu 6% mai mult decât programul pentru trimestrul I. Deci, la acest moment, încasările arată destul de bine”, a spus Anca Dragu.

 

În privinţa încasările din TVA, șefa de la Finanțe a spus că acestea sunt mai mari în primul trimestru din 2016 cu aproape 10% comparativ cu programarea, dar dacă ar fi să raportăm la perioada similară din 2015, se înregistrează o reducere în termeni nominali de 10-15%, pe fondul scăderii cotei de TVA.

„La zi, față de cifrele programate pentru primul trimestru din 2016, avem o creștere de aproape 10%. Deci, față de program. Față de trimestrul I 2015, avem într-adevăr o reducere în termeni nominali de 10-15%, dar aceasta este urmarea firească a reducerii cotei de TVA”, a precizat Anca Dragu.

Cu toate acestea, ministrul Finanțelor a spus că în viitor se așteaptă la efecte pozitive ale reducerii cotei de TVA, subliniind că la întocmirea bugetului pe 2016 s-a avut în vedere o „abordare prudentă”.

„Ne așteptăm la efecte pozitive a reducerii TVA, efecte pozitive din reforma ANAF. De asemenea, avem această colectare mai bună chiar în condițiile unei inflații negative — asta nu ajută procesul de colectare — și în condițiile unor creșteri a sumelor rambursate din TVA. Atunci când am întocmit bugetul pe 2016 nu am luat în calcul efecte extraordinare tocmai pentru… E normal să ai o abordare prudentă și, practic, să nu vinzi pielea ursului din pădure atunci când întocmești bugetul și angajezi cheltuieli pentru un an întreg”, a menționat ea.

blank