Cătălin Scărlătescu
Showbiz

Câte kilograme a slăbit Cătălin Scărlătescu la America Express: „Am muncit la probe de mi-a ieșit pe nas”

America Express este unul dintre cele mai dure show-uri de televiziune din România. Cele nouă perechi de vedete călătoresc prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7.000 de kilometri. În ultima ediție a emisiunii de la Antena 1, Cătălin Scărlătescu a spus câte kilograme a slăbit de când a intrat în competiție, mărturisind că probele l-au supus unui efort fizic ridicat. Iată declarațiile acestuia!

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru formează una dintre cele nouă echipe care participă la „America Express’. În mai multe rânduri, cunoscutul bucătar a acuzat stări de rău, având în vedere intensitatea probelor fizice. Regulamentul competiției presupune ca echipele să-și asigure mâncare, cazare și transport cu numai un dolar pe zi, la care se mai adaugă și barierele culturale și pericolele din țările pe care le traversează. Astfel, concurenții concurenții trebuie să-și depășească limitele fizice și psihice pentru a intra în cursa pentru marele premiu.

Cătălin Scărlătescu

Cătălin Scărlătescu a slăbit un număr impresionant de kilograme la „America Express’, după cum a declarat el însuși în ediția anterioară a emisiunii. Bucătarul recunoaște că și-a depășit limitele fizice în timpul probelor, care nu au fost deloc ușoare.

Câte kilograme a slăbit Cătălin Scărlătescu la „America Express’

Dificultatea probelor, dar și lipsa hrănii și a cazării și-au pus amprenta pe concurenții de la „America Express’. În ultima ediție a show-ului, majoritatea echipelor au trecut prin situații tensionate, iar probele le-au testat răbdarea, așa cum s-a întâmplat și în cazul Doinei Teodoru și a lui Cătălin Scărlătescu. Juratul de la „Chefi la cuțite’ spune că a slăbit 15 kilograme la reality show-ul difuzat pe Antena 1, căci a dat tot ce a avut mai bun în timpul probelor.

„Doina, Doina, ia-ți istoricul și uită-te bine, că am slăbit 15 kilograme tot trecând pe lângă probe. Am muncit la probe de mi-a ieșit pe nas’, a mărturisit Cătălin Scărlătescu.

Sezonul 5 al emisiunii „America Express’ se află pe ultima sută de metri, iar tensiunile și emoțiile sunt tot mai mari în rândul echipelor rămase în competiție: Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Andreea Bălan și Andreea Antonescu.

Cătălin Scărlătescu, probleme de sănătate la „America Express’

În mai multe rânduri, Cătălin Scărlătescu a acuzat stări de rău la „America Express’. Recent, cunoscutul bucătar a amețit în timpul show-ului și a fost nevoit să ia o pauză pentru a putea continua traseul.

„Auzeam așa niște voci pe lângă mine, o vedem pe Irina, o vedeam pe Doina, dar nu înțelegeam care e treaba cu rucsacii. (…) N-am nici cea mai vagă idee. Poate am stat prea mult în soare. (…) Am început să disting chestii, mi-am văzut și rucsacul, am văzut-o și pe Doina, am început să îi aud bine și încep încet am început să îmi vină în memorie frânturi din ce fusese înainte’, a mărturisit Cătălin Scărlătescu la America Express.

blank