Cătălin Drulă
Politic

Cătălin Drulă, USR: „Dacă intră în turul doi la prezidenţiale, candidatul Dreptei Unite câştigă alegerile”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat sâmbătă că Alianţa Dreapta Unită ar trebui să aibă un candidat unic la alegerile prezidenţiale din toamnă şi, potrivit estimării sale, dacă acesta intră în turul al doilea, atunci va ajunge preşedinte al României, relatează Agerpres.

„Sunt patru runde de alegeri. Vă spun că cele mai importante sunt alegerile prezidenţiale, bazat pe experienţa mea politică, pe experienţa din Guvern, pe experienţa la conducerea unui partid. De la Cotroceni se dă ora exactă şi semnalul. (…) Eu cred că e nevoie de un preşedinte de dreapta, care să aibă reforme multe. (…) Candidatul Dreptei Unite, dacă intră în turul doi, câştigă alegerile”, a afirmat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă, la Sibiu.

Cătălin Drulă a precizat că Alianţa Dreapta Unită şi-a propus să aibă candidat unic la alegerile prezidenţiale, însă deocamdată acesta nu a fost desemnat.

„Vrem să avem un candidat unic, nu este încă desemnat”, a explicat Cătălin Drulă.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, preşedintele PMP, Eugen Tomac, vicepreşedinţii Partidului Forţa Dreptei Violeta Alexandru şi USR Dan Barna au participat sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaţilor alianţei pentru Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean.

Liderul judeţean al USR, consilierul judeţean Ruxandra Cibu Deaconu, este candidatul alianţei pentru postul de primar al municipiului Sibiu. Aceasta ocupă şi primul loc pe lista ADU pentru Consiliul Local Sibiu.

Liderul municipal Sibiu al USR, consilierul judeţean Adrian Echert, va candida pentru preşedinţia CJ Sibiu. El a mai candidat şi în urmă cu patru ani pentru această funcţie, însă a pierdut în favoarea liberalei Daniela Cîmpean, actualul preşedinte al CJ, care va candida pentru un nou mandat. Adrian Echert va candida şi pe primul loc pe lista de consilieri judeţeni ai Alianţei Dreapta Unită.

blank