Cătălin Botezatu
Showbiz

Cătălin Botezatu este un nume sonor în lumea mondenă. Cum a ajuns să fie favoritul Elenei Ceaușescu?

Cătălin Botezatu este un nume sonor în lumea mondenă. Creatorul de modă se bucură de atenția publicului și este implicat în mai multe proiecte.

Ce rol a jucat Elena Ceaușescu în cariera designerului

Cătălin Botezatu și-a construit o carieră de invidiat, însă, acesta a devenit cunoscut încă în perioada comunistă. Atunci vedeta lucra ca model. Bărbatul a fost preferatul primei doamne.

Sunt multe voci care spun că între Cătălin Botezatu și Elena Ceaușescu ar fi existat ceva mai mult decât o relație de amiciție.

„Familia Ceaușescu era o familie extrem de simplă, de normală. Erau haioși, se distrau. Cred că ar fi putut face lucruri frumoase dacă ar mai fi trăit. Noi am avut o relație foarte frumoasă și foarte bună. Într-un complex de împrejurări, doamna Elena Ceaușescu a anunțat că mă dorește doar pe mine să îi ofer flori, am devenit într-un mod tacit preferatul ei. Datorită dânsei, în mai puțin de 24 de ore, am primit buletin de București. Au urmat și intimități, dar mai târziu. Dar nu era ușor să fiu preferatul Elenei Ceaușescu”, a mărturisit Cătălin Botezatu pentru Fanatik.

„Prin patul meu au trecut foarte multe femei celebre”

Modelul a debutat în anul 1984 și a lucrat în casă de modă Venus. Vedeta a primit și un titlu important în Germania. Acesta a fost numit „Cel mai bun manechin al anului în Europa”. Sunt zvonuri că modelul a fost susținut chiar de Elena Ceaușescu. Soția dictatorului ar putea să-l ajute să se promoveze.

„La fiecare ofertă de flori, trebuia să fiu cu analizele la zi, nu trebuia să fiu răcit. Am avut șansa să mai merg, să mai beau câte o cafea prin Palatul Primăverii. S-a scris că am fost amantul Elenei Ceaușescu, ce pot să spun eu e că am avut o relație foarte specială, dar un bărbat adevărat nu spune niciodată ce femei a avut. Prin patul meu au trecut foarte multe femei celebre, cu soți celebri, sau măritate în acel moment”, a mai adăugat Cătălin Botezatu pentru sursa citată.

De ce a rămas în România

Designerul a recunoscut că a avut o posibilitate să plece din țară, iar acesta a preferat să rămână în România, unde și-a construit o carieră de succes. Modelul a muncit extrem de mult în timpul comunismului. Bărbatul a fost solicitat de mai mulți creatori de modă.

„Modellingul în vremea comunismului era foarte fain, dar munceam foarte mult. Eu am început la 18 ani, la Centrul de Cercetare al industriei ușoare, era cel mai înalt forum de fashion, lucram cu carte de muncă. Am avut șansa să cunosc toți președinții de stat care au vizitat România, pentru că ori de câte ori aveau o vizită, familia Ceaușescu, în programul pe care îl aveau, le includeau și o prezentare de modă. Uneori aveam și două prezentări de modă pe zi, iar în celelalte zile stăteam în probe”, a precizat Cătălin Botezatu.

blank