Actualitate

Casa Regală ameninţă jurnaliştii

Casa Regală este implicată într-o serie de dezvăluiri făcute chiar de o parte a jurnaliştilor monarhişti. Astfel, au apărut informaţii conform cărora Regele Mihai ar fi complet izolat, iar toate mesajele ce sunt semnate în numele său ar fi, de fapt, false, fiind semnate de altcineva.ioan-luca-vlad

O altă informaţie relevă faptul că Regele Mihai ar fi într-o stare precară de sănătate şi se profită din plin de acest lucru.

După apartiţia acestor informaţii, Casa Regală a reacţionat prin avocatul său, Ioan Luca Vlad. Acesta a spus că va apela la instanţă. „Majestatea Sa Regele este foarte indignat de aceste acuzaţii care sunt cu totul false şi sunt extraordinar de grave pentru că pun sub semnul întrebării capacităţile sale şi libertatea sa de acţiune. Şi din acest motiv, pentru că sunt foarte grave şi false, în următoarele zile va începe o procedură judiciară împotriva doamnei Roxana Iordache faţă de afirmaţiile publice pe care le-a făcut şi care afectează imaginea Majestăţii Sale”, a spus avocatul Familiei Regale.

blank