Casa Albă
International

Casa Albă dă asigurări că dacă o țară aliată NATO este atacată, atunci SUA „vor reacționa foarte dur”

Casa Albă dă asigurări, purtătorul de cuvânt al consiliului de securitate al SUA, a dat asigurări că dacă o țară aliată NATO va fi atacată, SUA vor reacționa foarte dur:

Noi asigurări privind activarea articolului 5

Oficialul american de la Casa Albă a declarat că „tot ceea ce pot să vă spun, este că nu avem niciun indiciu că Putin ar lovi teritoriile NATO, iar președintele Biden a spus încă de la începutul acestui conflict că luăm articolul cinci din tratatul NATO foarte în serios”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit articolului cinci, atacul unei țari membre NATO este un atac la adresa tuturor membrilor.

„Luăm atât de în serios, încât Biden a ordonat ca peste 20.000 de trupe militare să ajungă pe teritoriul european. Acest număr va rămâne și în viitorul apropiat. Noi avem încredere că avem energia și puterea umană pentru a respecta angajamentele care reies din Articolul cinci, a mai precizat John Kirby.

Pe de altă parte, președintele american Joe Biden susține că trimiterea de tancuri occidentale pentru Ucraina nu reprezintă „nicio amenințare ofensivă” la adresa Rusiei, iar sprijinul Vestului pentru Kiev este menit „să ajute Ucraina să apere și să protejeze pământul ucrainean”, transmite The Guardian.

În același timp, surse oficiale din Armata Statelor Unite au declarat pentru New York Times că SUA va crește semnificativ producția de obuze de 155 de milimetri, la 90.000 pe lună în decurs de doi ani, pe fondul războiului din Ucraina.

blank