Carnea
Actualitate, Featured

Carnea de porc se va scumpi în Europa cu 25%, în câțiva ani. La noi, fermierii acuză autoritățile că n-au făcut nimic să oprească pesta porcină africană

Preţul la carnea de porc ar putea să crească în Europa cu aproximativ 25% în următorii ani, din cauza cererii tot mai mari din partea Chinei, avertizează preşedintele secţiei de Zootehnie a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), Ilie Van. Din păcate, România este prinsă pe picior greșit în condițiile în care a ajuns să importe undeva la 80% din necesar, iar din cauza pestei porcine africane tot mai multe ferme se închid.

Estimările analiștilor arată că în următorii cinci ani, China, cel mai mare producător de carne din lume și un importator major de carne de porc, va trebui să importe tot mai mult din cauza pestei porcine africane, care a redus serios producția internă. Aceasta s-a micșorat deja până la circa 35 de milioane de tone, comparativ 50 de milioane de tone, în mod normal.

Prognozele arată că Europa va fi principala furnizoare de carne de porc pentru China, ceea ce va duce la o majorare a prețurilor la carnea de porc, care vor creşte cu circa 25%.

Este un alt semnal de alarmă, având în vedere situaţia sectorului de carnea de porc din România. (..) La ce să ne aşteptăm: preţul la carne de porc în Europa va fi tot mai mare, iar noi n-avem porc în România. Ce facem? Va trebui să găsim soluţii, nu ne putem juca, pentru că lucrurile se vor agrava. Exportul către China este cel care va crea probleme aproape în toată Europa” – Ilie Van, preşedintele secţiei de Zootehnie a ASAS.

Cât ar trebui să fie gradul de auto-suficiență?

Reprezentantul ASAS susține că o ţară trebuie să îşi asigure aproximativ 90% din consumul de carne din producţia proprie, pentru că altfel apar problemele.

Aviz celor care susţin că nu este nicio problemă dacă nu producem noi: cine nu produce la un grad de auto-suficienţă, măcar de 90%, nu poate să se hrănească, asta trebuie să fie clar” – Ilie Van, ASAS.

În 2020, 90% din consumul de carnea al consumatorului român a fost de porc şi de pasăre, iar 10% de bovine şi ovine.

“Dacă bovinele şi ovinele le putem valorifica mai bine pe piaţa externă, atunci creşterea porcului şi a păsărilor trebuie să fie cu destinaţie pentru piaţa internă, să ne asigurăm auto-consumul, auto-suficienţa, la un nivel la care să nu ne fie teamă”, a afirmat Ilie Van în cadrul unei dezbateri despre agricultura românească.

În 2020, importurile de carne de porc s-au redus cu circa 50.000 tone, ceea ce s-a reflectat imediat în scăderea consumului. Dacă în 2018, România importa 332.000 de tone de carne de porc, în 2020, volumul s-a redus la doar 280.000 de tone de carne de porc, ceea ce înseamnă un recul de 50.000 de tone.

În același timp, s-a micșorat și consumul de la 732.000 de tone la 675.000, adică fix cu ce nu s-a importat, iar cauza principală a fost creşterea cu 25% a preţului la import, atrage atenția Van.

S-a sesizat cineva că România a consumat cu 50.000 de tone mai puţin în 2020 faţă de 2018? Nimeni. Dacă vom continua în acest ritm, probabil că nu vom mai avea deloc carne de porc” – Ilie Van, ASAS.

Fermier român: Chiar trebuie să fim o piață de desfacere?

Dimitrie Muscă, administratorul CAI Curtici, grup în cadrul căruia există mai multe ferme de porci, trage un serios semnal de alarmă cu privire la viitorul sectorului de creștere a porcilor în România. Necazul este cu atât mai mare cu cât din cauza PPA, un efectiv de peste 20.000 de porci de la una din ferme, a trebuit să fie sacrificat, ceea ce a produs pagube însemnate.

“Nu s-a făcut absolut nimic, am omorat 14-15 mari complexe de porci de la 1 ianuarie și până astăzi, printre care mă număr și eu, nu cred ca toți suntem mai proști anul acesta de la 1 ian 2021. Chiar dacă nu s-a făcut nimic, chiar trebuie sa fim o piață de desfacere, să aducem 80% din carnea de porc din străinătate?”, s-a adresat fermierul ministrului Agriculturii la o conferință pe teme de agricultură.

Fermierul acuză autoritățile române – Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului, că nu au luat suficiente măsuri pentru a preveni răspândirea focarelor.

Este strigător la cer, nu se poate, ați distrus zootehnia sau economia porcului și a cărnii de porc în țara noastră” – Dimitrie Muscă, administrator CAI Curtici.

Producție în scădere la nivel mondial

În 2020, producţia de carne la nivel mondial a fost estimată în scădere faţă de 2019 şi 2018, până la circa 333 de milioane de tone de carne. Cu excepţia cărnii de pasăre, a cărei producție a crescut la 136 de milioane de tone, cea mai mare realizată, de altfel, la toate celelalte specii au fost consemnate scăderi. Ilie Van atrage atenția că doar 10-12% din total producție de carne se comercializează în general.

România înregistrează, la acest moment, 184 de focare active de pestă porcină africană, din care cinci focare în exploataţii comerciale şi trei focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 93.654 porcine, conform datelor publicate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)

blank