Featured, Politic

Carmen Dan susţine că este nejustificat faptul că Iohannis îi cere demisia

Ministrul de interne, Carmen Dan, refuză să-și dea demisia, considerând că acest gest este nejustificat. Ministrul a prezentat într-o declarație de presă, miercuri seara, argumente prin care neagă orice responsabilitate pentru organizarea defectuoasă a votului la alegerile europarlamentare 2019 și referendumul pe justiție.

Ministrul de interne a spus că nu MAI a fost organizatorul votului în diaspora, iar în țară nu au existat raportări de fraude, ci cel mult a fost vorba de unele „sincope”, pentru care, în unele cazuri, responsabilitatea ar aparține STS, după cum a sugerat ministrul de interne Carmen Dan. 

Dacă votul din țară nu a fost corect, înseamnă că PNL a câștigat fraudulos? a întrebat retoric ministrul Carmen Dan. „Nu au existat situaţii în planul ordinii publice care să influenţeze siguranţa votului”, a subliniat ea.

Carmen Dan a avut un discurs cu pronunțate accente polemice, în care a menționat și ideea vehiculată de Teodor Meleșcanu că votul a avut disfuncționalități din cauza referendumului propus de președinte.

„O demisie o voi depune numai atunci când partidul mi-o va cere. Am discutat cu doamna prim-ministru și mă simt nevoită să dezamăgesc: nu-mi voi da demisia nici imediat, nici imediat”, a încheiat Carmen Dan.

Președintele Klaus Iohannis ceruse, însă, demiterea ministrului de interne Carmen Dan.

Carmen Dan a arătat că Guvernul nu a organizat mai puţine secţii în ţară decât la alte alegeri şi „nici nu a înfiinţat secţii ascunse prin cătune, aşa cum specula propaganda dreptei”. Ea a precizat că au fost 18.730 secţii de votare la alegerile europarlamentare, faţă de 18.626 organizate de tehnocraţi.

„Nimeni nu ar trebui să fie deranjat de timpul necesar exercitării votului, aşa cum nimeni nu s-a arătat deranjat de referendumul solicitat de preşedinte a fi organizat în aceeaşi zi. Altfel ar fi stat lucrurile dacă era un singur buletin de vot şi astăzi nu ar mai fi fost motive pentru solicitarea impertivă şi nejustificată a demisiei”, a spus Carmen Dan. Potrivit ministrului, tabletele au fost folosite de personal instruit de STS.

Totodată, Carmen Dan a spus că toate informaţiile care ţin de modul de desfăşurare a activităţii MAI fac obiectul unei analize care va fi prezentată joi premierului. MAI face astfel de analize după evenimente de o astfel de anvergură, a adăugat ministrul.

„Nu e supriză că domnul preşedinte îmi cere demisia. Nu e prima dată şi e de notorietate această idee fixă. Politic, îi răspund că nu mă impresionează astfel de cereri urgente, chiar dacă acestea sunt dublate de riscul unor dosare penale. De fiecare dată o demisie din funcţie o voi depune numai atunci când partidul din care fac parte mi-o va cere. Am discutat cu doamna prim-ministru după ce am ascultat declaraţia preşedintelui şi mă văd nevoită să-l dezamăgesc: nu îmi voi da demisia nici imediat, nici imediat”, a spus în încheiere Carmen Dan.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că solicită demiterea imediată a miniştrilor Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu. Preşedintele a anunţat înfiinţarea unei comisii mixte la Administraţia prezidenţială pentru rezolvarea problemelor de la vot şi a spus că politic, cei care au organizat prost alegerile trebuie să plătească cu funcţia.

 

blank