IT&C, Stiri

Care sunt cele mai ieftine tablete

Iată un top 10 tablete cu cele mai bune şi avantajoase, ca preţ

 tableta

Atunci când vă aflaţi în căutarea unui smartphone sau a unei tablete, sunteţi bombardaţi cu sute de opţiuni, unele mai ieftine şi unele mai scumpe. Într-o lume ideală, ne-am cumpăra toţi cele mai scumpe modele de la Apple, Samsung, Asus şi alţii. În practică însă, aproape de fiecare dată, avem un buget limitat, context în care, suntem tentaţii să credem că vom fi predispuşi la multe compromisuri legate de următoarea noastră ,,jucărie”. Nu este deloc aşa. Secretul stă în a lua o decizie informată. Fiecare producător are în ofertă din ce în ce mai multe modele accesibile menite să satisfacă şi cei mai pretenţioşi utilizatori.

Limită de preţ superioară pentru acest top este de maxim 1200 de lei. Cele mai multe dintre modele incluse au însă preţuri mult mai mici decât atât. Cu toate acestea, procesoarele sunt quad core, există şi câteva modele cu conectivitate 3G şi, nu în ultimul rând, calitatea construcţiei, în fiecare caz, este de invidiat. Înainte de orice, ne dorim tablete care arată foarte bine şi, din fericire, există multe modele ieftine care se încadrează în aceste specificaţii. Vizavi de dimensiune, avem doar tablete de aproximativ 8 inci, o valoare foarte confortabilă când vine vorba de manipularea cu o singură mână. Sistemul de operare, în fiecare caz, este Android.

ASUS Google Nexus 7 2013 Este cea mai recentă creaţie a celor de la ASUS realizată sub atenta supraveghere a gigantului din Mountain View. Partea bună este că a trecut deja ceva timp de la respectiva lansare, motiv pentru care, a doua generaţie de Nexus 7 este acum mult mai ieftină. Mulţi au clasificat-o ca fiind tableta perfectă. Are doar 290 de grame, un procesor quad core Spandragon S4 Pro la 1,5 GHz şi o cantitate de memorie generoasă de 2GB RAM.

Cel mai impresionant aspect din această ecuaţie este display-ul de 7 inci cu o rezoluţie nativă Full HD şi o densitate de pixeli de 323 PPI. Are două camere foto, de 5, respectiv 1,2 megapixeli şi un spaţiu de stocare de 16GB. Bateria de 3950mAh promite aproape 9 ore de autonomie. Include GPS. Vine preinstalată cu Android 4.3, dar puteţi actualiza cu uşurinţă sistemul de operare până la ultima versiune de KitKat. Preţul pentru acest gadget este de 1050 lei.

LG-G-Pad-8.3-v500_thumb

LG G Pad 8.3 Cea mai scumpă tabletă din acest top face o treabă foarte bună în a-şi justifca preţul. Arată extrem de bine şi este foarte compactă, în parte datorită marginii ecranului de doar 7,2 milimetri. Este construită în jurul unui display IPS Full HD de 8,3 inci. Procesorul este un Snapdragon 600 quad core tactat la 1,7 GHz, ajutat de 2GB memorie RAM şi 16GB spaţiu de stocare. Are 338 de grame şi se încadrează în 126,5 x 8,3 x 216,8 milimetri. Bateria de 4600 mAh este una mai mult decât suficientă pentru o zi de utilizare normală departe de priză. Camera principală este de 5 megapixeli, în timp ce cea frontală este de 1,3 megapixeli. O funcţie unică pe care o integrează doar cei de la LG în gadgeturile lor high end, intitulată KnockON, este prezentă şi aici. Aceasta din urmă face referire la deblocare tabletei printr-un dublu tap pe ecranul închis. LG G Pad 8.3 poate fi cumpărată cu 1200 de lei.

Samsung-Galaxy-Note-8-0-N5110_thumb

Galaxy Note 8.0 N5110 De la prima generaţie de tablete Note, acest concept care combină un touchscreen de calitate cu un stylus multifuncţional. Din păcate, până în acest moment, au fost foarte scumpe. Aici ne referim la varianta fără 3G, de 16GB, cu un display de 8 inci şi o rezoluţie de 1280 x 800 pixeli. La 345 de grame este foarte uşoară şi portabilă, iar datorită grosimii de doar 7,95 milimetri puteţi să o ţineţi în mână foarte confortabil. Partea de procesare este creată in-house de Samsung şi implică o combinaţie dintre un quad core Exynos 4412 la 1,6 GHz şi 2GB RAM. Merită avut în vedere suportul pentru carduri microSD de până la 64 GB. Bateria de 4600 mAh asigură o o valoare generoasă de 14 ore departe de priză în condiţii normale de utilizare. Lăsând însă la o parte configuraţia hardware, dacă aveţi o sensibilitate pentru desenat, în sensul clasic al cuvântului, nu există nimic mai bun decât un Note 8, datorită fiabilităţii S Pen. Această tabletă are un preţ de aproximativ 1000 de lei.

Acer Iconia A1-810 Acest model al celor de la Acer este perfect pentru acest top, în parte datorită configuraţiei peste medie, dar mai ales pentru că preţul este imbatabil. La 1024 x 768 pixeli, pentru o diagonală de 7,9 inci, nu are cea mai mare densitate de pixeli. Având însă în vedere că iPad-urile au fost create cu această rezoluţie timp de câteva generaţii, e foarte puţin probabil să fiţi dezamăgiţi de calitatea imaginii. Are un procesor MeditaTek quad core tactat la 1,2 GHz şi 1GB de memorie DDR3. Autonomia promisă de producător este de 7 ore pentru streaming video, iar spaţiul de stocare oferit este de 16GB, expandabil cu carduri MicroSD de până la 32GB. Are 410 grame şi 208,7 x 145,7 x 11,1 milimetri. Camera principală are o valoare standard de 5 megapixeli şi camera frontală se rezumă la 0,3 megapixeli. Rulează Android 4.2 Jelly Bean, iar preţul această creaţie este de doar 700 lei.

lenovo-yoga-ideapad_b6000_thumb

Lenovo Yoga 8 B6000 Te lasă cu gura căscată în momentul în care o ţii în mână pentru prima oară, datorită unui design care este nu doar original, ci şi foarte fiabil. Inspirat, într-un fel sau altul, dintr-o revistă rulată, e ca şi cum ai avea un mâner confortabil ataşat unei tablete care nu te lasă nici o secundă să o scapi din mână. În plus, prin faptul că bateria este ascunsă exact în acel ,,mâner”, este foarte mare – 6000mAh, fără a îngroşa întreaga suprafaţă a dispozitivului. Are 14 ore de autonomie, probabil mai mult decât 95% dintre creaţiile similare de pe piaţă. Are un display de 8 inci cu 1280 x800 pixeli, un quad core MediaTek la 1,2GHz şi 1GB RAM. Pe lângă cei 16GB de memorie internă, puteţi apela la carduri microSD de până la 64Gb. Pentru amatorii de calitate audio, Yoga 8 se laudă cu o certificare Dolby Digital Plus. Ce mi se pare incredibil este că se încadrează în 404 grame şi, exceptând zona bateriei, are o grosime infimă de 7,3 milimetri. Rulează Android 4.2 şi, dacă vă tentează, o găsiţi la aproximativ 1050 lei.

archos-80-titanium_thumb

Archos 80 Titanium În cazul unei tablete bune, nu este vorba de ,,artificii”, este vorba de un aparat bine construit, valorificat la un preţ decent. Cei de la Archos au demonstrat în numeroase rânduri această filozofie, modelul 80 Titanium fiind doar cea mai recentă întruchipare a sa. Panoul folosit este un IPS de 8 inci cu 1024 x 768 pixeli, iar procesorul este un dual core la 1,6GHz pe arhitectură Cortex A9. Pentru că procesorul grafic folosit este un Mali 400 MP4 este imposibil să aveţi probleme la redarea de filme Full HD în orice format sau la gaming. Memoria internă este 8GB şi poate fi extinsă cu carduri de până la 64GB. Rulează Android 4.1 Jelly Bean, greutatea este de 440 de grame iar dimensiunile aferente 80 Titanium sunt 200 x 154 x 9,9 milimetri. La 700 de lei este imposibil să nu o clasificaţi ca fiind ieftină.

Allview-Viva-Q8-_thumb

Allview Viva Q8 Are o performanţă senzaţională pentru preţul ei, cu o carcasă de aluminiu în locul omniprezentului plastic. Pe lângă construcţie, cel mai mult încântă la Viva Q8 faptul că portul microUSB este de fapt un USB host, cu adaptor inclus în cutie, la care puteţi să conectaţi un stick USB de 32GB GB de pe care să vă uitaţi la 3-4 filme când sunteţi pe tren sau în avion. Ecranul de 7,9 inci are unghiuri de vizibilitate foarte bune, iar rezoluţia de 1024 x 768 de pixeli o să fie suficientă pentru 95% dintre scenariile pe care le aveţi în minte. Procesarea este asigurată de o combinaţie dintre un quad core Cortex A7 la 1GHz, un GPU PowerVR SGX544 MP2 cu 8 core-uri şi un 1GB de memorie RAM DDR3. Spaţiul de stocare este de 8GB, iar dimensiunile sunt egale cu 200 x 139 x 7,5 milimetri. Are doar 357 de grame, este imposibil să nu vă doriţi să o luaţi cu voi peste tot. Preţul pentru Viva Q8 este de 550 de lei.

E-Boda-Revo-R80-2_thumb

E-boda Revo R80 O altă creaţie comercializată sub un brand românesc, Revo R80 este ostentativ de ieftină, fără ca acest lucru să fie evident nici măcar pentru un ochi antrenat. Deşi are multe aspecte care îţi atrag atenţia într-un mod pozitiv, suportul pentru Miracast se traduce prin posibilitatea oglindirii conţinutului de pe ecranul tabletei pe un TV de mari dimensiuni, prin intermediul unei conexiuni wireless. Configuraţia hardware a acestui model se ascunde în spatele unui ecran de 7,85 inci cu o rezoluţie de 1024 x 768 pixeli. Procesorul quad core Cortex A7 la 1,2 GHz este asistat de un PowerVR SGX544 MP2 cu 8 nuclee şi un GB de memorie RAM. Greutata sa este foarte mică, la 337 de grame şi nici restul dimensiunilor nu sunt ruşinoase, 200 x 135 x 10 milimetri. Camerele nu sunt spectaculoase, de doi megapixeli, respectiv 0,3, dar pentru video conferinţe sau apeluri pe Skype sunt aproape sigur că nu vă trebuie mai mult. În urmă cu câţiva ani ar fi fost absurd să găsiţi ceva de genul acesta la mai puţin de 500 de lei.

Evolio X8 Un alt raport preţ performanţă de invidiat vine de la cei de la Evolio sub forma acestei tablete de 7,85 inci cu o rezoluţie de 1024 x 768 pixeli. Panoul are o calitate foarte bună, culorile sunt strălucitoare fără a deforma imaginea afişată, iar unghiurile de vizibilitate sunt impecabile datorită tehnologiei Super IPS HD. Procesorul folosit este un quad core RK3188T tactat la 1,4 GHz, ajutat de 1GB de memorie RAM. Bateria este de 3950 mAh, vine cu un port microUSB şi un mini HDMI. Greutatea tabletei este de 300 de grame, pe când dimensiunile sale sunt 196,7 x 136,4 x 6,8 milimetri. Spaţiul de stocare intern se rezumă la 8GB, dar şi în acest caz puteţi folosi pentru compensare microSD-uri de până la 32GB. Rulează Android 4.2 Jelly Bean şi costă 650 de lei.

InfoTouch iTab Hallo 79 Este un dintre puţinele tablete care la un preţ atât de mic include şi un modul 3G. În plus, cei care au o obsesie pentru folii de protecţie se vor bucura să găsească una în cutia de la iTab Hallo 79. Panoul IPS folosit în acest caz are 7,85 inci în diagonală cu o rezoluţie de 1024 x 768 pixeli. Partea de procesare este de fapt o combinaţie dintre un SoC quad core MediaTek 8389 tactat la 1,2 GHz, 1GB de memorie RAM şi un GPU PowerVR SGX 544 MP2. E posibil ca memoria de 8GB să nu vă fie suficientă pentru filme, imagini şi aplicaţii, dar în orice moment puteţi cumpăra un microSD de maxim 32GB pentru a remedia situaţia. Are două camere, de 5 şi 2 megapixeli şi 2 difuzoare stereo. Bateria este de 4500 mAh, iar sistemul de operare preinstalat este un Android 4.2. Ca trăsături de aspect, pe lângă 368 de grame, nu mi-e deloc ruşine cu 200 x 135 x 7,5 milimetri. InfoTouch iTab Hallo 79 costă 750 de lei.

 

blank