De duminică tot vorbim despre atacul terorist produs în Istanbul, pe Bulevardul Istiklal, și despre concetățenii noștri care și-au pierdut viața. Vorbim despre legăturile teroristului care a comis atacul, despre organizația teroristă din spate, despre forța din spatele organizației teroriste. Cine ar putea fi cei care răspândesc zâzanie, teamă, panică în societate? Cine ar putea fi cei care urmăresc escaladarea tensiunilor sociale în Turcia și afectarea percepției internaționale a Turciei? Cine ar putea fi cei care încearcă să împiedice venirea turiștilor străini? Noi, ca popor, căutăm răspunsuri la aceste întrebări.
Care este obiectivul teroristului ?
Pentru a aborda problema mai detaliat, să privim mai întâi la experiența Turciei în lupta împotriva teroristului, relațiile sale de alianță, cu ce mari puteri are conflicte profunde și cine beneficiază pe urma destabilizării țării și regiunii noastre. Pentru că istoria ne pune în față noi probleme, ne face să ne punem noi întrebări și ne arată soluții noi.
Să ne punem în primul rând următoarele întrebări: SUA, cel mai mare susținător al tuturor organizațiilor teroriste care dușmănesc Turcia, sunt cu adevărat sincere în momentul în care condamnă atacurile teroriste? SUA, care spun organizației teroriste PKK-PYD-YPG „forța noastră terestră”, care exportă împreună cu teroriștii petrol din Siria, care dotează și antrenează organizația teroristă, care corespondează cu liderii teroriști, sunt oare alături de Turcia în lupta împotriva terorismului? SUA, cel mai mare susținător al organizației teroriste și trădătoare FETÖ (Mișcarea Gülenistă – n.red.) ar putea fi descrise drept un „aliat de încredere” pentru Turcia? Desigur, putem găsi și mai multe întrebări.
Însă pentru a ajunge la răspunsurile corecte, trebuie să acceptăm de la început următoarele lucruri: În relațiile internaționale, alianța și alianța strategică sunt lucruri diferite. Prietenie nu poate exista pentru că este împotriva naturii relațiilor internaționale. Între națiuni, nu prietenia trainică sau dușmănia sunt determinante, ci interesele. Sunt grăitoare în acest sens cuvintele politicianului englez Lord Palmer: „Anglia nu are prieteni sau dușmani veșnici. Anglia are interese eterne”.
Din acest motiv, pentru a-i găsi pe cei care îi fac pe teroriști să pună bombe, pe cei care fac degetul să apese pe trăgaci, trebuie făcută o analiză politică.
Importanța frontului intern
Cu siguranță, aspectul are și o dimensiune internă. Puterea a încercat să impună în regiune, vecinilor, ideologia islamistă moderată, neo-otomană, a Fraților Musulmani. Dar proiectul nu a ținut. S-a lansat într-un război de dominație în țările vecine, mai ales în Siria, dar nu a fost suficient de puternică. A dus o politică sectară, susținând sunnismul în Siria, dar nu a avut succes. A pornit la drum promițând zero probleme cu vecinii dar la sfârșit s-a trezit singură. Nu a servit la nimic să se amestece în problemele interne ale statelor vecine și să spună cuvinte grele la adresa liderilor și regimurilor din acele țări. S-au înmulțit problemele. Așa că în ultima perioadă, după cum ați văzut, au făcut o întoarcere la 180 de grade pentru normalizarea relațiilor.
Pe scurt, pentru a avea succes în lupta împotriva terorismului, trebuie să consolideze frontul intern și ducă o politică externă axată pe regiunea în care ne aflăm, notează cumhuriyet.com.tr