Carburanții s-au scumpit semnificativ în România
Actualitate, Economic, Featured

Carburanții s-au scumpit semnificativ în România

Carburanții s-au scumpit semnificativ, iar preţurile au ajuns aproape la acelaşi nivel cu cel care era înainte de apariția crizei sanitare. Acum două săptămâni șoferii plăteau pentru un litru de benzină sau motorină sub 5 lei, acum prețul este de 5,2 – 5,3 lei/litru. Companiile petroliere pun creșterile pe seama majorării accizei și a evoluției cotaţiei barilului de petrol.

Nicolae obișnuiește să meargă foarte des cu mașina, astfel că este nevoit să alimenteze săptămânal. Creșterea prețului la motorină l-a pus, însă, pe gânduri. Iar acum, așteapă ca vremea caldă să revină și să poată pleca la treabă cu bicicleta.

„Am început să folosesc bicicleta, dar și acolo e dificil, pentru că nu avem piste. Nu mai zis de respectul în trafic. Săptămânal, merg mult cu mașina. Sper să se încălzească să pot să o înlocuiesc totuși cu bicicleta. Se vede în buzunar prețul. Acum o săptămână băgam de 100 de lei 20 de litri, acum bag 19”, spune Nicolae.

Prețului la carburanții îl afectează și pe Călin. Spune că ia în considerare să folosească mai mult metroul de acum încolo, însă recunoaște că de multe ori mașina este vitală. „De multe ori ne grăbim, orașul e aglomerat. Dacă ne grăbim nu putem mereu să mergem cu bicicleta, mai ales unde nu avem gură de metrou. Să zicem că o soluție ar fi metroul”, spune acesta.

Și alți șoferi susțin că majorarea prețurilor la carburanți îi afectează:

– Ne afectează, nu ai cum să spui că nu, dar trebuie să folosești mașina. Mai am o trotinetă electrică pe care o folosesc în Centrul Vechi, dar când am drum lung iau mașina.

– Sincer, foarte exagerat. 5,80 motorina de la 4,80 cât era înainte, acum e foarte, foarte scump. Afecteaza pe toata lumea, sunt oameni cu posibilității foarte mici

Cât costă în prezent un litru de benzină și unul de motorină
Cei care au venit la pompă luni, 22 februarie, au plătit pentru un litru de benzină 5,15 lei, iar pentru motorină 5,24. Asta în timp ce în noiembrie 2020 plăteam pentru un litru de benzină 4,43 lei, iar pentru motorină 4,38 lei. Prin urmare, indiferent de combustibilul folosit, acum plătim cu peste 70 de bani mai mult față de cât plăteam în urmă cu 3 luni.

Economiștii avertizează că dacă trendul continuă, va declanșa scumpiri în lanț.

„Este o creștere a cotațiilor atât la benzină cât și la motorină, trend de creștere la produsele petroliere ca urmare a revenirii economice. Este și un motiv de fericire pentru stat, pentru că jumătate sunt accize și taxe care merg la bugetul stat, dar pe de altă parte, economic, nu e un lucru de bucurat, cresc serviciile de transport care se reflectă în creșterea costurile mărfurilor transportate”, spune Razvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.

Cele mai mari prețuri la carburanți din Europa se înregistrează în state precum Olanda, Norvegia și Italia. Spre exemplu 1 litru de benzină în Olanda costa 8,14 lei, în cazul motorinei norvegienii plătesc cel mai mult, adică 7,22 lei. La polul opus, cele mai mici prețuri înregistrate la benzină au fost în Ucraina – 3,88 lei, iar la motorină în Moldova – 3,48 lei pe litru.


blank