Featured, Showbiz

Caramitru dezvăluie ce a discutat ultima oară cu regretata actrită Tamara Bucuiuceanu

Directorul Teatrului Național București a comparat-o pe actrița Tamara Buciuceanu Botez, care a murit astăzi, cu regretatul actor Toma Caragiu. Ion Caramitru a mai spus despre actrița care s-a stins din viață la 90 de ani că „era un om foarte sensibil” și că la ultima discuție i-a propus să joace în „rolul vieții”, însă a refuzat pentru că „nu mai are putere”.

„Acum am aflat (despre deces, n.red.). Nici nu știu ce să comentez. Tamara mi-a fost atât de apropiată, sunt surclasat de această poveste. Știam că e în spital, dar nu credeam că e atât de rău. Până la un punct, am citit că era mai bine”, a spus Ion Caramitru, la un post Tv.

„A dispărut una din marile noastre artiste ale tuturor timpurilor, ca unicat, pe un culoar pe unde au strălucit nu multe, dar extrem de importante actrițe care au putut să combine comedia bufă, de caracter, de moravuri, de idei cu drama autentică. Din categoria asta atât de diversificată și extrem de profundă ca știință artistică și cultură teatrală aș putea să-l mai numesc pe Toma Caragiu. Cred că ei doi ar face un cuplu al acestei descrieri. Și când au jucat în Revizorul, în regia lui Pintilie, el era primarul și ea primăreasa, era un cuplu uluitor”, a completat directorul TNB.

El a mai spus că decesul Tamarei Buciuceanu-Botez este „o pierdere uluitoare. A trăit până la 90 de ani o viață plină de succes și de efort”.

„Deși aplombul ei comic și tonusul dramatic dădeau sentimentul că ești în fața unei forțe a naturii, era de o timiditate și de o spaimă artistică incredibile. Îi creștea tensiunea, avea emoții ucigătoare. Foarte greu să depistezi un artist de valoarea ei ca fiind egală cu ea însăși. Într-un fel era ca om, în alt fel ca artistă, dar undeva în spate se afla o stâncă puternică. Dar ca orice om sensibil, pentru că era un om foarte sensibil, ascundea o timiditate foarte mare și o slăbiciune sufletească de o factură cu totul aparte, slăbiciune în sensul delicateții”, a mai spus Ion Caramitru, despre Tamara Buciuceanu-Botez.

Directorul TNB a dezvăluit că nu a văzut-o de „destul de multă vreme”.

„Am mai vorbit la telefon. S-a retras. La un moment dat i-am propus să joace un rol pe care l-a dorit foarte mult, toată viața și pentru care ar fi fost dedicată să joace, rolul principal în Micul infern, piesă care se joacă la TNB. Ea ar fi fost prototipul. Mi-a spus atunci timidă și speriată că nu mai are putere, că îmi mulțumeste, că e rolul vieții ei, dar e puțin prea târziu, că nu se simte în stare. Aceasta a fost ultima mea discuție profesională cu ea”, a spus Ion Caramitru.