Candidatul susţinut de Ludovic Orban, Cristian Buican, a câştigat, vineri, alegerile pentru conducerea organizaţiei PNL Vâlcea.

Candidatul susţinut de Ludovic Orban a câştigat alegerile la PNL Vâlcea! Buican a primit 315 voturi, iar Gheorghe Păsat 31. 50 dintre voturile exprimate au fost nule.

”L-am susţinut, astăzi, la alegerile interne din Organizaţia PNL Vâlcea, pe Cristian Buican, pentru că reprezintă garanţia că în 2024 avem capacitatea să câştigăm şi preşedinţia Consiliului Judeţean, şi Primăria Râmnicu Vâlcea, şi să recâştigăm Drăgăşani, Horezu şi Băbeni. Îl felicit pe Cristian Buican şi echipa alături de care a fost ales astăzi la conducerea PNL Vâlcea, a transmis, vineri seară, Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a mai transmis că susţinerea primarilor Partidului Naţional Liberal reprezintă pentru el ”o obligaţie, nicidecum un drept”.

”Noi suntem obligaţi, ca şi conducere naţională, ca şi Guvern al Partidului Naţional Liberal, să susţinem toate proiectele primarilor Partidului Naţional Liberal, indiferent de momentul în care o facem şi fără să existe nicio condiţionare în susţinerea proiectelor primarilor Partidului Naţional Liberal. Pentru că primarii partidului sunt cartea de vizită a partidului şi, în funcţie de modul în care ei conduc comunităţile locale este perceput Partidul Naţional Liberal. De aceea, un nou Plan Naţional de Dezvoltare Locală, PNDL 3, este o necesitate şi o obligaţie pentru Guvernul Partidului Naţional Liberal, un PNDL adevărat, de minimum 40 de miliarde, care să se ducă spre finanţarea obiectivelor de infrastructură”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Ludovic Orban şi Florin Cîţu au participat, vineri, la Conferinţa de alegeri dinc adrul PNL Vâlcea.