Actualitate, Featured

Cămila lui Nuțu Cămătaru, înapoi acasă, pentru că legea o consideră…animal domestic

Garda de Mediu a decis miercuri, după perchezițiile efectuate la casa lui Nuțu Cămătaru, de unde au fost confiscate două maimuțe și doi lemurieni, să îi permită acestuia să păstreze cămila găsită în curte, pentru un motiv șocant – în legislația din România cămila este considerată animal domestic și nu există interdicții privind deținerea ei.

”Nu este considerată specie protejată, din punct de vedere al legislației nu am putut să luăm animalul, este considerată animal domestic, e o cămilă cu două cocoașe”, au explicat comisarii de la Gărda de Mediu care au participat la percheziția acasa la Nuțu Cămătaru

”Puteam să ne legăm de condițiile de ținere în captivitate, dar acestea sunt foarte bune, doar spațiul atribuit cămilei are peste 200 de metri pătrați, e bine hrănită și îngrijită”, au povestit cei de la Garda de Mediu. Aceștia susțin că au fost impresionați, de altfel, de condițiile bune în care își păstrează Ion Balint, cunoscut sub numele de Nuțu Cămătaru, toate animalele.

Cămila avea și actele de proveniență legale, fusese adusă în țară prin vamă, cu acte în regulă. Au fost confiscate, în schimb, două maimuțe – macaci japonezi – și doi lemurieni. Aceștia vor sta în carantină la Clinica veterinară ”Visul Luanei”, după care, cel mai probabil, vor fi duși la o grădină zoologică.

Pentru deținerea acestora, Cămătaru riscă o amendă, dar ancheta este în curs, urmează analiza documentelelor.

blank