camere de supraveghere
Actualitate

Camere de supraveghere în casele românilor. Li se va urmări fiecare pas

Vor fi camere de supraveghere în fiecare casă familială, iar ministrul Familiei, Natalia Intotero, susţine acest proiect. Vor fi amplasate absolut peste tot.

Camere de supraveghere în casele românilor. Este vorba despre casele familiale în care locuiesc copiii instituționalizați. Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a afirmat, marți, că susține montarea camerelor de supraveghere. Acestea vor fi amplasate:

– pe holuri,
– bucătării,
– în zonele unde se depozitează alimentele,
– în curte, pentru a preveni eventualele abuzuri asupra acestor copii.

Camere de supraveghere la tot pasul

Ministrul Familiei a anunţat că sunt necesare aceste camere de supraveghere deoarece numai aşa s-ar putea împiedica dispariția unora din sistem.

„Ne propunem realizarea unui sistem integrat care să cuprindă Registrul Unic al Copilului, pentru copiii instituționalizați, în momentul în care ei intră în sistem, date despre părinți, stare de sănătate, precedente penale, dacă sunt sau nu vizitați, până când el iese din sistem și ajunge un adult realizat. Acum încercăm, prin aceste aspecte, să nu mai existe dispariția unora, trafic de persoane și așa mai departe. (…) Acest sistem va fi accesat de persoane cu ORNISS, va fi gestionat de STS”, a spus Intotero, în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților.

camere de supraveghere

Nu vor fi camere în zonelor intime: dormitor și baie

Ministrul Familiei a adăugat că următoarea etapă este montarea camerelor de supraveghere în fiecare casă familială.

„Și următoarea etapă, pornind de la această platformă, unde putem include și mamele minore, este ca în fiecare casă familială, acolo unde locuiesc copiii instituționalizați, să susțină montarea camerelor de supraveghere, cu excepția zonelor intime, dormitor și baie. Pe holuri, în bucătărie, în zonele unde se depozitează alimentele, în curte e foarte important să existe aceste camere de supraveghere, care să soluționeze cumva anumite abuzuri din partea unora dintre care nu au înțeles rolul dedicat lor în acest domeniu de activitate. care ne ţinem foarte mult şi dorim să-l avem realizat”, a explicat ministrul.

camere de supraveghere

Riscul ca aceste camere să devină un fel de reality show

Preşedintele comisiei pentru muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a afirmat că acest centru rezidențial pentru copii nu trebuie să devină „un fel de reality show”.

„Camerele acestea mai sunt conectate și la internet și pot fi sparte oricând și luate imaginile de acolo. Într-o familie se mai întâmplă și momente importante în bucătărie, în living.

Abuzul statului, care începe să mă urmărească în permanență cu camerele de luat vederi, este mai păgubos decât o ceartă între copii într-un centru rezidențial”, a spus Solomon.

El a mai spus că situațiile tragice cu familii dezorganizate, violuri se pot preveni cu intervenția mai rapidă a autorității tutelare.

camere de supraveghere

Ministrul invocă abuzurile

Ministrul invocă diverse abuzuri din astfel de case familiale. Menționând că în unele cazuri nu există nicio soluție din partea organelor abilitate.

„Accesul la acele camere pot să aibă doar persoane desemnate și doar dintr-o cerere la instituțiile speciale. Dacă se întâmplă ceva, nu așa. Deci, în ideea aceasta că, din păcate, e foarte greu, pentru că trebuie să respecte legislația și pașii din Codul Muncii ca să ajungi să închei contractul de muncă al unei persoane care să lucreze astfel de instituții. aruncă așa o pată urâtă asupra întregului sistem. Din ideea aceasta a pornit propunerea. Fiind o cheltuială financiară destul de considerabilă, o să apelăm la fonduri europene”.

blank