Camera Reprezentanților
Featured, International

Camera Reprezentanţilor va vota pentru excluderea din comisii a adeptii cultului conspirationist QAnon

Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite votează joi asupra excluderii controversatei reprezentante republicane de Georgia, Marjorie Taylor Greene, din comisiile forului legislativ. Greene, care este o membră a cultului conspiraționist QAnon și o susținătoare înfocată a lui Donald Trump, s-a făcut remarcată prin mai multe declarații și acțiuni controversate.

Numărul doi al democraţilor din camera inferioară din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, Steny Hoyer, a făcut cunoscut miercuri că a discutat cu liderul republicanilor, Kevin McCarthy, despre Marjorie Taylor Greene, relatează Agerpres.

Greene se află sub tirul a numeroase critici şi apeluri la demisie pentru susţinerea acordată teoriilor conspirației, declaraţiile din trecut împotriva unei victime a masacrului de la liceul din Parkland şi pentru comentariile care îndemnau la asasinarea mai multor politicieni și demnitari democrați, precum fostul președinte Barack Obama sau șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.

Deoarece Steny Hoyer şi Kevin McCarthy nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în privinţa sorţii lui Marjorie Taylor Greene, care urmează să fie membră a comisiilor pentru educaţie şi buget ale Camerei, joi urmează să aibă loc un vot în plen.

„Este clar că nu există alternativă la votul în Cameră asupra rezoluţiei vizând expulzarea lui Marjorie Taylor Greene din comisiile în care a fost numită”, a afirmat Steny Hoyer într-un comunicat.

Înainte de a fi aleasă, Marjorie Taylor Greene şi-a exprimat aprobarea pe Facebook pentru un comentariu afirmând că „un glonţ în capul” lui Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, ar fi modalitatea cea mai rapidă pentru ca aceasta să nu mai ocupe funcţii, potrivit CNN. De asemenea, ea a scris pe reţelele sociale că atacurile armate din şcolile americane au fost înscenate pentru a trece sub control armele de foc.

În timpul campaniei sale pentru alegerile preliminare, ea s-a revendicat din mişcarea pro-Trump QAnon, care susține că Donald Trump desfăşoară un război secret împotriva unei secte mondiale formate din pedofili satanişti.

Faptul că Marjorie Taylor Greene răspândeşte „minciuni demente” şi „teorii ale conspiraţiei” este „un cancer pentru Partidul Republican”, a reacţionat luni Mitch McConnell, liderul senatorilor republicani.

„Nu le datorăm scuze. Nu vom ceda”, le-a răspuns Taylor Greene pe Twitter adversarilor săi. Reprezentanta în vârstă de 46 de ani le-a trimis, de asemenea, un e-mail susţinătorilor ei în care a făcut un apel pentru donaţii care să ajute la finanţarea şi organizarea apărării sale.

blank