Actualitate, Featured

Călin Popescu Tăriceanu dă din casă – Cine a elaborat proiectul care legalizează parteneriatul civil dintre persoanele de același sex

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat marţi că proiectul de lege care vizează parteneriatul civil a fost elaborat de jurişti din Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), discutat cu organizaţia ACCEPT şi urmează să fie depus la Parlament, scrie Agerpres.

„Într-adevăr, înainte de derularea referendumului, am anunţat că colega mea, membră a Parlamentului European, Renate Weber, a discutat cu ONG care promovează, susţin drepturile minorităţilor LGBT despre necesitatea promovării unui proiect de lege care vizează parteneriatul civil. Acest proiect este elaborat împreună cu o serie de jurişti de valoare de la CNCD, care au discutat şi cu organizaţiile neguvernamentale, cu organizaţia ACCEPT, din informaţiile pe care le am”, a afirmat Tăriceanu la Parlament.

El a spus că pe această temă urmează să fie consultaţi şi reprezentanţi ai celorlalte grupuri parlamentare.

„Acest proiect va face obiectul unei discuţii, dacă nu cumva astăzi. Colega mea Steluţa Cătăniciu ştiam că urmează să participe, împreună cu reprezentanţi din celelalte grupuri parlamentare care s-au raliat iniţiativei noastre de discutare, la o discuţie preliminară. După aceea, putem să acceptăm o asumare în comun şi din partea altor grupuri parlamentare a unui astfel proiect de lege care să intre în dezbaterea Parlamentului”, a adăugat Tăriceanu.

Întrebat de faptul că reprezentanţi ai PSD au anunţat iniţierea unui proiect pe această temă, Tăriceanu a arătat că nu vrea să-şi asume „paternitatea proiectului”.

„Nu vreau să-mi asum paternitatea, doar paternitatea ideii, paternitatea proiectului, nu pentru că am spus că el a fost elaborat de jurişti din CNCD, în discuţii cu asociaţia ACCPET. Renate Weber mi-a spus că a parcurs proiectul, are câteva amendamente de făcut, câteva observaţii, mi-a spus că proiectul este bun şi poate să constituie o bază de dezbatere în Parlament”, a mai afirmat liderul ALDE.

El a menţionat că nu a avut o discuţie cu liderul PSD, Liviu Dragnea, pe această temă.

„Nu, nu am avut o discuţie. Am avut o discuţie cu domnul Dragnea, dar nu pe acest proiect. Telefonică, pentru că putem să discutăm şi prin telefon”, a mai spus Tăriceanu.

Luni, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, anunţa că săptămâna viitoare va fi depus la Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil.

blank